Dosarul delapidărilor de la Î. S. Calea Ferată din Moldova: Investigațiile privind prejudicii de aproape 100 milioane lei, încheiate

Dosarul delapidărilor de la Î. S. Calea Ferată din Moldova: Investigațiile privind prejudicii de aproape 100 milioane lei, încheiate

Urmărirea penală pe un alt capăt de acuzare în dosarul delapidărilor de la Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) a fost încheiată, iar dosarul trimis în judecată. În cauză e vizează o persoană din administrația instituției, din perioada 2018-2019, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Procurorii acuză persoana de faptul că urmare a neglijenței în serviciu, întreprinderea nu a încasat venituri de aproape 800 milioane lei: pentru perioada anului 2018 nu au fost încasate peste 400 milioane lei, iar pentru anul 2019 – peste 370 milioane lei. Acest fapt, la rândul său, nu a permis acoperirea pierderilor interne înregistrate de CFM din alte activități impuse, care au provocat patrimoniului întreprinderii daune în proporții considerabile, de aproape 100 milioane lei, rezultate din pierderile nete pentru perioada anului 2018 în sumă de peste 73 milioane lei, iar pentru anul 2019 – peste 26 milioane lei.

 Potrivit legii, neglijența în serviciu se pedepsește cu amendă de până la 42.500 lei sau cu închisoare de până la doi ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

 În martie, procurorii PCCOCS au terminat urmărirea penală în privința altei persoanei, învinuite de depășirea atribuțiilor de serviciu. Ulterior, dosarul a fost trimis în judecată spre examinare în fond.

Rezultatul urmăririi penale declarat a fost obținut cu implicarea mai multor instituții cu competență pe domenii – Inspectoratul Național de Investigații, Serviciul de Informații și Securitate, Curtea de Conturi, Inspecția Financiară și Serviciul Fiscal din subordinea Ministerului Finanțelor.

Procurorii le-au prezentat părților materialele urmăririi penale pentru informare, astfel încât ulterior dosarul să fie trimis în judecată, timp în care învinuitul se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În ceea ce privește dosarul de bază, urmărirea penală continuă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Procurorii desfășoară percheziții în dosarul delapidărilor de la Calea Ferată din Moldova

Procurorii desfășoară percheziții în dosarul delapidărilor de la Calea Ferată din Moldova

Î.S. „Calea Ferată din Moldova” scoate în vânzare la metal uzat 51 de vagoane uzate (FOTO)

Î.S. „Calea Ferată din Moldova” scoate în vânzare la metal uzat 51 de vagoane uzate (FOTO)

Ministerul Transporturilor din România vrea să repare calea ferată dintre Portul Galați și R. Moldova pentru transportul de mărfuri din Ucraina

Ministerul Transporturilor din România vrea să repare calea ferată dintre Portul Galați și R. Moldova pentru transportul de mărfuri din Ucraina

Advertoriale
Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
  • 2
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 3
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
  • 4
    Prețul motorinei scade sub 26 de lei. Află prețul plafon stabilit de ANRE la carburanți, pentru data de 12 august
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.