Cel puțin cinci oameni de afaceri ruși s-ar fi sinucis de la sfârșitul lunii ianuarie. Trei dintre ei și-ar fi ucis membrii familiilor înainte de a-și pune capăt zilelor. Patru dintre cei morți erau asociați cu gigantul energetic de stat rus Gazprom sau cu una dintre filialele sale, scrie CNN.
Un director executiv de la Gazprom a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninski, lângă Sankt Petersburg, pe 30 ianuarie 2022, potrivit presei de stat ruse RIA Novosti. Potrivit sursei citate, fața locului a fost găsit un bilet de rămas bun și că anchetatorii investigau moartea ca sinucidere. Radiodifuzorul național rus RenTv l-a identificat pe bărbat drept Leonid Șulman, șeful departamentului de transport la Gazprom Invest.
Leonid Șulman, șeful transporturilor la Gazprom Invest
La doar o lună după aceea, un alt director executiv de la Gazprom a fost găsit mort în același sat. Alexander Tiulakov a fost găsit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit Novaia Gazeta, un ziar independent rus. Novaia Gazeta a raportat că s-a sinucis.
Alexander Tiulako, un director executiv la Gazprom

