Mai multe pagini web care aparțin autorităților publice din Republica Moldova au fost supuse atacurilor cibernetice. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, scopul hackerilor era de a ținti paginile web prin transmiterea unui număr mare de cereri de conexiune sau a unui volum mare de date. Atfel, resursele de procesare ale echipamentelor au fost suprasolicitate, iar site-urile au devenit indisponibile.
SIS adaugă că atacurile sunt efectuate din afara Republicii Moldova, de pe echipamente și rețele compromise, prin exploatarea unor vulnerabilități de securitate și înrolarea acestora în rețelele botnet.
„Atacul cibernetic este atribuit grupării pro-ruse KILLNET ce activează pe principii de hacktivism și se specializează pe efectuarea atacurilor de tip DDoS asupra țărilor considerate de ei drept susținători ai Ucrainei. Gruparea a efectuat atacuri similare și asupra altor pagini web ale unor autorități din țări din UE și asupra infrastructurii web a NATO, iar zilele trecute au fost atacate pagini web ale entităților publice din Romania”, se arată în comunicatul emis de Serviciul de Informații și Securitate.
În prezent, autoritățile responsabile, întreprind măsurile necesare pentru a respinge atacurile asupra infrastructurii guvernamentale și pentru a minimiza impactul acestora.
SIS menționează că aceste atacuri nu au un impact direct asupra funcționării resurselor sau sistemelor informaționale guvernamentale.
Vezi și aceste știri

Ucraina: Mai multe pagini web ale guvernului de la Kiev au fost ținta unui atac cibernetic masiv

Site-ul Curții de Conturi, ținta unui atac cibernetic. Bazele de date au fost distruse

Atac cibernetic asupra unei instituții publice din Republica Moldova. Hacker-ul, anunțat în căutare internațională

Atac cibernetic asupra Serviciul public de sănătate din Irlanda. Întreg sistemul informațional, deconectat

Unele carduri au fost blocate după ce băncile moldovenești au fost avertizate despre un „atac cibernetic” asupra unei companii

Atac cibernetic la Agenția Europeană pentru Medicamente: Documente legate de vaccinul Pfizer/BioNTech au fost piratate
Advertoriale

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului
