
Președintele României, despre riscul extinderii războiului în R. Moldova: Nu avem informații concrete că R. Moldova ar fi amenințată militar (VIDEO)
Președintele României, Klaus Iohannis susține că este necesară o mobilizare pentru a acorda un sprijin consistent guvernului de la Chișinău care se confruntă cu dificultăți majore în contextul războiului din Ucraina. Șeful statului român a declarat, într-o conferință de presă susținută alături de omologul său german, Frank Walter-Steinmeier că România contează pe sprijinul Berlinului în organizarea unei noi conferințe a Platformei de Sprijin pentru R. Moldova.
・
„Am discutat astăzi și despre dificultățile majore cu care se confruntă Republica Moldova în contextul războiului din Ucraina. Este necesară mobilizarea de sprijin consistent pentru Chișinău, iar România și Germania au aceeași abordare, suntem alături de Republica Moldova și România contează pe sprijinul Germaniei în demersul de organizare, aici, la București, a celei de-a doua Conferințe a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova. Am reiterat, și cu prilejul întâlnirii de astăzi, faptul că România sprijină pe deplin integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a Georgiei în Uniunea Europeană”, a declarat Klaus Iohannis.
Iohannis a vorbit și despre perspectiva aderării R. Moldova la NATO în actualul context de securitate.
„De asemenea, în ceea ce privește NATO și Uniunea Europeană, aici trebuie să diferențiem puțin. Republica Moldova s-a declarat stat neutru. Nu cred că în momentul actual pot exista inițiative deosebite în ceea ce privește apropierea Republicii Moldova de NATO. Sigur, există proiecte comune, dar Republica Moldova rămâne un stat neutru”, a afirmat președintele României.
Cât despre existența unor anumite riscuri la adresa securității R. Moldova, Iohannis a declarat că nu deține asemenea informații.
„Dar, atunci când vorbim de războiul din Ucraina, nu avem informații concrete că Republica Moldova ar fi amenințată în mod concret din punct de vedere militar sau ar fi fost luată drept țintă de către cineva. Sigur, au existat provocări în Transnistria, fără ca acest lucru să fi avut urmări concrete. Evident, cu toții am fost îngrijorați, ne-a pus pe gânduri această situație”, a menționnat Iohannnis.
Lipsa unor informații privind riscurile la adresa securității R. Moldova a fost confirmată și de ministrul apărării de la București, Vasile Dîncu, care a precizat că instituția pe care o conduce nu deține date care să ateste existența unui pericol iminent la adresa R. Moldova. Recent și Ambasada Marii Britanii la Chișinău a declarat că nu are indicii care să arate că R. Moldova se află în pericol iminent de agresiune militară. Misiunea diplomatică a informat că sprijină apelul la calm al Guvernului R. Moldova ca răspuns la ultimele incidente din regiunea transnistreană.