Un embargo petrolier asupra Rusiei, încă pus sub semnul întrebării. Statele UE nu au ajuns la un acord

Un embargo petrolier asupra Rusiei, încă pus sub semnul întrebării. Statele UE nu au ajuns la un acord

Reprezentanţii statelor UE nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la un embargo asupra petrolului şi produselor petroliere importate din Rusia, o nouă întâlnire urmând să se desfăşoare joi, potrivit unor surse citate de Reuters, potrivit Agerpres. 

Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia se numără printre ţările care au manifestat obiecţii. Conform unui document al Comisiei Europene consultat de agenţia EFE, Comisia Europeană a propus excepţii pentru Ungaria şi Slovacia, astfel încât acestea să aplice embargoul cu un an întârziere faţă de celelalte state membre, scrie digi24.ro.

Slovacia a cerut însă o perioadă de exceptare de trei ani, în timp ce Ungaria a anunţat că nu sprijină propunerea Comisiei Europene în forma actuală, întrucât aceasta i-ar afecta grav securitatea energetică. Ungaria ar putea susţine măsurile propuse numai dacă petrolul importat din Rusia prin conducte va fi exceptat de la sancţiuni, a precizat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

Bulgaria a anunţat la rândul ei că va cere Comisiei Europene excepţii în aplicarea embargoului asupra petrolului rusesc. Vicepremierul bulgar Assen Vassilev a declarat că din punct de vedere tehnologic Bulgaria s-ar putea descurca fără petrolul rusesc, dar un asemenea embargo va avea ca efect creşterea semnificativă a preţurilor combustibililor.

Republica Cehă a transmis că, la fel ca Slovacia, va cere o perioadă de exceptare, de 2-3 ani, pentru ca în acest timp să-şi poată creşte capacitatea de transport a conductelor petroliere.

În noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, Comisia Europeană a propus miercuri un embargo asupra petrolului rusesc care să intre în vigoare după şase luni şi un embargo asupra produselor petroliere care să intre în vigoare de pe 31 decembrie 2022.

Cancelarul german Olaf Sholz a declarat că ţara sa este de acord cu aceste propuneri, atenţionând totuşi că un asemenea embargo ar putea antrena dificultăţi de aprovizionare cu combustibili şi creşterea preţurilor acestora.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Germania anunță că nu se va opune unui embargo al UE asupra petrolului rusesc. Avertizează însă despre „creșteri enorme de prețuri”

Germania anunță că nu se va opune unui embargo al UE asupra petrolului rusesc. Avertizează însă despre „creșteri enorme de prețuri”

Un embargo asupra petrolului și gazelor rusești nu este încă pe masă, spune șeful diplomației UE

Un embargo asupra petrolului și gazelor rusești nu este încă pe masă, spune șeful diplomației UE

SINTEZĂ | Rusia expulzează diplomați, în timp ce țările europene calculează riscurile unui eventual embargo asupra petrolului rusesc

SINTEZĂ | Rusia expulzează diplomați, în timp ce țările europene calculează riscurile unui eventual embargo asupra petrolului rusesc

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.