Potrivit datelor anchetei, oameni legii ar fi stopat un șofer care se deplasa cu mașina prin raionul Drochia, sub pretextul că acesta ar fi fost beat la volan.
În procesul verificării mijlocului de transport, membrii echipajului de patrulare ar fi cerut 4.000 de lei pentru a nu documenta cazul. Deoarece nu avea asupra sa suma cerută drept mită, șoferul a fost lăsat să plece, fiind condiționat să facă rost de bani cât mai curând. La scurt timp, conducătorul automobilului ar fi transmis oamenilor legii 200 de euro.
După denunțarea faptelor, DGT Nord a CNA a inițiat o cauză penală pe corupere pasivă. Drept urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse, cei doi polițiști au fost reținuți pentru 72 de ore.
Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 10 ani, până la 400.000 de lei amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de la 7 la 10 ani.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.