Cele șapte volume conțin listele a circa 56 mii de persoane născute pe teritoriul actual al Republicii Moldova recrutați în Armata Roșie care au căzut pe câmpul de luptă în perioada anilor 1944 - 1945. Listele nu sunt complete întrucât nu includ, decât foarte rar, pe cei care au luptat pe frontul de Est în anii 1941 - 1944, fie de partea Armatei Roșii sau în Armata Română și nu conțin date cu privire la raioanele din stânga Nistrului. Astfel, cifra de 56 de mii de morți se referă doar la partea basarabeană a Republicii Moldova actuale.
„Volumele sunt organizate după raioane și localități, conținând numele, prenumele, patronimicul, anul de naștere, data și locul morții, precum și entitatea militară corespunzătoare (R.I., de exemplu, reprezintă abrevierea pentru regiment de infanterie, B. Ge. – batalion de geniu, Bg. Art. – brigadă de artilerie etc., lista completă a abrevierilor fiind disponibilă la sfârșitul fiecărui volum). De cele mai multe ori locul morții este indicat a fi Germania, Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, fără indicarea localității sau regiunii”, se arată în comunicatul Agenției Naționale a Arhivelor.
Potrivit sursei, în total, împotriva Germaniei naziste și a aliaților ei au luptat circa 260 mii de moldoveni/români, ruși, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari ș.a. originari din Republica Moldova, fiind decorați cu cca. 250 mii de ordine și medalii pentru curajul manifestat pe câmpul de luptă în cadrul Armatei Roșii.
„Prin urmare, după aceste date, fiecare a cincea persoană originară din Republica Moldova care a luptat în Armata Roșie, a căzut pe câmpul de luptă”, se menționează în comunicat.
Fiecare volum poate fi descărcat în format PDF și poate fi utilizat prin sistemul de căutare, după nume, localitate, sau alte cuvinte-cheie.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.