Adrian Glijin, tânărul răpit în 2020 de așa-zisele forțe transnistrene, a fost acuzat de trădare de patrie și condamnat la 13 ani și 6 luni de detenție. Despre acest lucru a anunțat Asociația Promo-LEX.
„Astăzi, 6 mai 2022, Vera Glijin, mama lui Adrian Glijin, răpit în octombrie 2020 și deținut ilegal în regiunea transnistreană, ne-a informat că fiul ei a fost „condamnat” de așa-numita „judecătorie supremă” din regiunea transnistreană la 13 ani și 6 luni de detenție”, se arată în comunicatul asociației.
Potrivit Promo-LEX, pe lângă sentința evident ilegală, dosarul rămâne secret, iar accesul unui medic independent nu este acceptat de către administrația de facto de la Tiraspol.
„Adrian nici măcar nu a primit sentința, iar avocatul transnistrean va face cunoștință cu ea abia la 10 mai. Nu știu ce să fac și unde să mai apelez. Rog încă odată toate autoritățile competente să lupte pentru fiul meu”, a spus mama acestuia, Vera Glijin.
Cazul lui Adrian Glijin a ajuns în atenția opiniei publice după ce Asociația Promo-LEX a transmis că la 7 octombrie 2020, în jurul orei 13:00, Adrian a fost răpit de cinci persoane necunoscute și mascate de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, din raionul Camenca, Zona de Securitate. Ulterior, familia acestuia a fost informată că Adrian e acuzat de trădare de patrie.
„De la răpirea sa și până în decembrie 2021, timp de 435 de zile, Adrian Glijin nu a avut posibilitatea de a-și vedea familia, iar rudele acestuia nu au avut acces la dosar, din motivul „secretizării” acestuia”, se menționează în comunicatul Promo-LEX.
Asociația susține că cazul Glijin este ste cel mai elocvent exemplu unde lipsa acțiunilor concrete alimentează abuzurile și ilegalitățile grave și solicită repetat implicarea plenară a autorităților Republicii Moldova, dar și a organizațiilor internaționale și misiunilor diplomatice pe acest caz.
Vezi și aceste știri

Opinia experților Promo-LEX privind legea cu privire la securitatea informațională, votată în Parlament

Promo-LEX: Nimeni nu își ispășește pedeapsa în închisoare pentru abuzurile care au avut loc pe 7 aprilie 2009
