Maia Sandu și Klaus Iohannis au avut o convorbire telefonică. Situația din regiune și sprijinul financiar, printre subiectele abordate

Maia Sandu și Klaus Iohannis au avut o convorbire telefonică. Situația din regiune și sprijinul financiar, printre subiectele abordate

Președinta R. Moldova, Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu președintele României, Klaus Iohannis. Cei doi au discutat despre situația de securitate din regiune și despre sprijinul financiar anunțat de România pentru autoritățile de la Chișinău, în mai multe rânduri.

„Președintele Klaus Iohannis a reiterat solidaritatea deplină a țării noastre cu Republica Moldova, analizând împreună cu omologul său noi opțiuni concrete de sprijin pe care România îl poate oferi, în continuare, în această criză, pe toate palierele”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale de la București.

Publicitate

Președintele român a informat-o pe șefa statului despre faptul că în cursul zilei de joi, 5 mai, a fost semnat Decretul privind promulgarea Legii ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău, la 11 februarie 2022.

„De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că sprijinul financiar direct în valoare de 10 milioane de euro către Republica Moldova, anunțat de România cu ocazia Conferinței privind Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, organizată la 5 aprilie 2022 la Berlin și co-prezidată de România, Germania și Franța, va fi operaționalizat în perioada imediat următoare”, se menționează în comunicat.

Totodată, cei doi președinți au abordat în cursul discuției și evoluțiile recente înregistrate în regiunea transnistreană. Potrivit comunicatului, Președintele României a reiterat poziția României privind susținerea deplină pentru apelul la calm şi responsabilitate al Preşedintelui Maia Sandu. Cei doi șefi de stat au condamnat, totodată, orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni care pot pune în pericol pacea și securitatea Republicii Moldova.

Un alt subiect aflat în discuție a fost cel legat de progresul înregistrat de R. Moldova în vederea obținerii statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Președintele Klaus Iohannis a reiterat și cu acest prilej sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și angajamentul țării noastre de a sprijini în mod activ și concret acest proces, inclusiv prin asistența acordată în această perioadă pentru completarea părții a doua a chestionarului transmis Republicii Moldova de către Comisia Europeană în vederea fundamentării Opiniei pentru acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE”, se precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale a României.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal