Cinci persoane cu vârste cuprinse între 32 și 50 ani au fost reținute într-un dosar de contrabandă cu piese auto uzate, precum și metale feroase și neferoase. Cazul este investigat de Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
În cadrul dosarului, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții la persoanele bănuite în confecționarea și extragerea materialelor prețioase, precum și la agenții economici responsabili de transportarea produsului final către țările membre ale Uniunii Europene.
În rezultatul acestora au fost depistate: 600 de kg de material obținut din prelucrarea catalizatoarelor, valoarea căruia se cifrează la circa 1,5 milioane lei, utilaje de fărâmițat catalizatoare, 1,6 kg de catalizatoare, precum și tuburi de la țevi de eșapament.
Toți bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore. În continuare, procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința acestora.
Vezi și aceste știri

Contrabandă cu țigări în valoare de trei milioane de lei: Noi detalii despre cazul destructurării unei grupări criminale transfrontaliere

Dosarul celor peste 87.000 țigări de contrabandă depistate la Sculeni a fost trimis în judecată
