Președintele Parlamentului și prim-ministra au depus flori la Complexul Memorial Eternitate

Președintele Parlamentului și prim-ministra au depus flori la Complexul Memorial Eternitate

Prim-ministra Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au depus flori  la Complexul Memorial „Eternitate”, cu ocazia Victoriei asupra fascismului. Alături de conducerea țării sunt prezenți miniștri și deputați din cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate.

 Președinta țării, Maia Sandu, a lipsit de la acțiune. Speakerul Parlamentului a declarat că șefa statului are un alt program.

„Astăzi suntem aici pentru a-i comemora și a aduce omagiu buneilor noștri, celor care au luptat și au plătit cu vieți, pentru ca noi să trăim în pace. Din păcate, omenirea nu a învățat lecția celui de-al Doilea Război Mondial. Eu  îmi doresc foarte mult ca cei care iau decizii să se gândească, o dată în plus, la buneii noștri. Îndemnul este către toți, ca în această zi mai puțin să discutăm cine a fost mai puternic. Pentru că și de o parte, și de alta, au luptat oameni”, a declarat Igor Grosu.

„Din păcate, vedem că rămân tot mai puțini veterani și tot mai puțin ajunge la noi acest mesaj al păcii. Este important astăzi să ne amintim despre ororile războiului, să-i comemorăm pe cei care au decedat în lupte, viață cărora a fost distrusă de război, familii care au fost despărțite de război și să facem împreună tot posibilul, pentru a menține coeziunea socială, pentru a face un pas înainte, de a comunica unul cu altul și să nu permitem ca pacea și stabilitatea de care avem nevoie să fie perturbată”,  a spus Natalia Gavrilița.

Întrebați despre organizarea de mitinguri sau alte manifestații cu ocazia zilei de 9 mai, reprezentanții conducerii țării susțin că acestea trebuie să aibă loc într-un mod civilizat și respectând legea.

„Noi credem în democrație, credem că trebuie să facem totul posibil ca să permitem fiecăruia să-și exprime opinia într-un mod civilizat și să fim o țară care respectă drepturile omului și pluralismul de opinii, justiția, legea. Asta ne face să fim o țară care merită să facă parte din familia europeană”, a comentat Gavrilița.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Încadrați în câmpul muncii: Peste 700 de refugiați din Ucraina s-au angajat în Republica Moldova

Încadrați în câmpul muncii: Peste 700 de refugiați din Ucraina s-au angajat în Republica Moldova

Aproape șase milioane de țigări, camuflate într-o remorcă, au fost depistate la vama Costești. Șoferul a fost reținut (VIDEO)

Aproape șase milioane de țigări, camuflate într-o remorcă, au fost depistate la vama Costești. Șoferul a fost reținut (VIDEO)

„Curți Confortabile” - proiect al PSRM-ului de peste 40 de milioane de lei, dar cu informații eronate și „lucrări necalitative” (DOC, VIDEO)

„Curți Confortabile” - proiect al PSRM-ului de peste 40 de milioane de lei, dar cu informații eronate și „lucrări necalitative” (DOC, VIDEO)

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Care este nivelul fondului radioactiv în R. Moldova, după bombardamentele de la centrala nucleară din Zaporojie
  • 3
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
  • 4
    Beluga nu a ales cale întoarsă. A murit în apele Senei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.