Cu puțin timp înainte de 9 mai, veteranul celui de-al Doilea Război Mondial, Ivan Lîsun, în vârstă de 97 de ani a avut parte de un „cadou”. În urma bombardamentelor asupra satului său natal, Zolociv din regiunea Harkiv, acesta și-a pierdut casa. Armata rusă a bombardat satul în noaptea de 4 mai, iar bătrânul a supraviețuind, ca prin minune. Serviciul de presă al Procuraturii Regionale Harkiv a anunțat deja că a demarat o anchetă preliminară pe acest caz, relatează Настоящее время, într-un reportaj.
După bombardament, din casa lui Ivan Lîsun au mai rămas doar câțiva pereți. Bătrânul povestește că această casă a fost construită de tatăl său, cu propriile mâini, cu aproape o sută de ani în urmă. Ivan Vasilievici s-a născut în această casă, iar acum, după cum spune cu ironie, „se ocupă de reconstrucția locuinței după bombardamente”.
Când a început cel de-al Doilea Război Mondial, Ivan Lîsun nu avea nici 18 ani. Cu toate acestea, a fost trimis pe front, de unde a revenit abia peste 7 ani. A eliberat Polonia, Belarus, a ajuns până în Germania. A fost rănit și contuzionat de două ori. S-a întors acasă cu medalia „Pentru curaj”, ia acum, în urma așa-numitei „operațiunii speciale de denazificare” rusești, a rămas fără locuință.
Fiica lui Ivan Vasilievici, Natalia, spune că în acea noapte s-au ascuns în beciul unui vecin, în timp ce tatăl ei a rămas în casă. Femeia a auzit un vuiet și a fugit să-și salveze tatăl: din fericire, când l-a găsit, acesta nu era rănit, dar era foarte speriat.
„Au fost cele mai groaznice momente din viața mea: am strigat: „Tată! Tată!" dar el nu răspundea”, spune Natalia. „Când am ajuns în camera lui, el se uita în jur fără să înțeleagă ceva. Atunci i-am spus: "Tată, am fost bombardați".
„Știți, mă simt foarte rău acum", spune bătrânul. „Am fost soldat în armata Sovietică, timp de șapte ani. Mi-am apărat patria, Kievul, pământurile rusești și ucrainene. De la noi, din Zolociv, cinci mii de oameni au căzut pe front. Acum, în tot raionul, am rămas doar eu în viață dintre veterani. Nu mai e nimeni! Nu am tovarăși. Nu mai am cu cine schimba o vorbă”, mai spune van Vasilievici.
Armata rusă bombardează regiunea Harkiv de mai bine de două luni. Ivan Vasilievici spune că le-a explicat rudelor sale din Rusia că armata rusă este cea care bombardează Ucraina, și nu presupușii naționaliști ucraineni, așa cum spune propaganda rusească despre asta. Dar rudele din Rusia îi spun că nu știu nimic despre asta.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
