
Maia Sandu s-a întâlnit cu Secretarul General ONU, António Guterres
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al ONU, António Guterres. Oficialii au discutat despre consecințele războiului din Ucraina pentru Republica Moldova și despre eforturile autorităților de a continua, în pofida situației de securitate dificile din regiune, proiectele de dezvoltare a țării. Asta, după ce ieri, 9 mai, președinta a anulat întâlnirea cu înaltul oficial din motive de sănătate.
・
Maia Sandu i-a mulțumit Secretarului General ONU pentru sprijinul de care țara noastră a beneficiat de-a lungul anilor prin agențiile Națiunilor Unite, dar și pentru sprijinul în gestionarea actualei crize umanitare, inclusiv ajutorul financiar direct oferit refugiaților ucraineni și familiilor ce îi găzduiesc. În cadrul întrevederii, șefa statului a primit asigurări că, în scurt timp, aceste ajutoare vor ajunge la toți cei care au nevoie de ele.
Totodată, Secretarul General al ONU, António Guterres, a transmis tuturor cetățenilor noștri gratitudinea sa pentru solidaritatea manifestată față de refugiații din Ucraina.
Discuțiile oficialilor au vizat și noul Cadru de Parteneriat ONU - Moldova pentru următorii cinci ani.
„Este un parteneriat care va susține realizarea priorităților noastre naționale în domeniul drepturilor omului și al dezvoltării, al consolidării statului de drept și democrației și va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Vrem să construim o lume mai sigură și mai bună pentru toți. De aceea, am reconfirmat susținerea noastră pentru agenda de dezvoltare durabilă a ONU”, a spus Președinta Maia Sandu.
Menționăm că Maia Sandu nu a participat la evenimentele publice din data de 9 mai din motive de sănătate. Președinta a anulat inclusiv întrevederea și conferința de presă comună de ieri cu António Guterres. Oficialul ONU a fost întâmpinat la Guvern de prim-ministra Natalia Gavrilița.