OMS: Cel puțin 3.000 de persoane au murit în Ucraina din lipsa accesului la servicii medicale

OMS: Cel puțin 3.000 de persoane au murit în Ucraina din lipsa accesului la servicii medicale
Sursa foto: Reuters

Directorul biroului pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat marți că cel puțin 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la începutul invaziei ruse din luna februarie pentru că nu au avut acces la tratamente împotriva unor boli cronice, informează Agerpres.ro. 

Până marți, această agenție pentru sănătate din cadrul ONU a documentat aproximativ 200 de atacuri comise în Ucraina asupra unor unități medicale, iar în prezent puține spitale ucrainene sunt funcționale, a precizat Hans Kluge, directorul biroului regional pentru Europa din cadrul OMS, la o întâlnire la care au participat miniștrii Sănătății din cele 53 de state europene afiliate la OMS, precum și colegi cu rang înalt din OMS.

„40% din familiile ucrainene au cel puțin un membru care are nevoie de tratament pentru o boală cronică și pe care nu pot să îl primească, fapt care duce la un număr estimat de cel puțin 3.000 de decese premature”, a declarat Hans Kluge, menționând boli precum SIDA și cancer.

Matilda Bogner, șefa misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, a declarat marți că rata mortalității a crescut în această țară din cauza lipsei de acces la tratamente medicale.

„Dreptul la sănătate a fost sever afectat în întreaga țară”, a spus ea. În subsolul aglomerat al unei școli din Iahidne, 10 persoane vârstnice au murit pentru că nu au putut să părăsească acel adăpost în condiții de siguranță, a precizat Matilda Bogner într-o conferință de presă separată.

Reprezentanți ai OMS au declarat săptămâna trecută că au început să strângă dovezi pentru o posibilă anchetă privind crime de război săvârșite în urma unor atacuri comise de Rusia. Moscova a negat acuzațiile precedente formulate de Ucraina și de țările occidentale privind posibile crime de război și a negat, de asemenea, că a țintit civili în acest război.

Sesiunea specială OMS, organizată la Copenhaga și la care mulți reprezentanți au participat virtual, a adoptat o rezoluție care ar putea să ducă la închiderea biroului regional al OMS din Rusia și la suspendarea ședințelor sale în această țară.

Trimisul Rusiei la OMS, Andrei Plutniţki, a votat împotriva rezoluției și a spus că este „extrem de dezamăgit”.

Au existat însă și voci care au criticat măsurile OMS, spunând că această organizație nu a adoptat măsuri suficient de drastice. „Închiderea biroului OMS din Rusia pare o măsură blândă. Președintelui rus Vladimir Putin nu îi pasă”, a declarat Lawrence Gostin, profesor la Facultatea de Drept Georgetown din Washington.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zelenski: Armata rusă a distrus aproape 400 de spitale și centre medicale

Zelenski: Armata rusă a distrus aproape 400 de spitale și centre medicale

Refugiul de după linia frontului: Povestea medicului pediatru din Odesa care tratează copii din R. Moldova (VIDEO)

Refugiul de după linia frontului: Povestea medicului pediatru din Odesa care tratează copii din R. Moldova (VIDEO)

Alți cinci refugiați au fost angajați în sistemul medical din Republica Moldova

Alți cinci refugiați au fost angajați în sistemul medical din Republica Moldova

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.