Evoluția formației Zdob și Zdub alături de frații Advahov la prima semifinală din cadrul concursului muzical Eurovision, la Torino, a declanșat un val de aplauze în public. Reprezentanții R. Moldova au ridicat în picioare spectatorii cu melodia „Trenulețul”.
UPDATE: R. Moldova a fost admisă în finala Eurovision. Înaintea acestui anunț, biletul de trecere a fost dat interpreților din Ucraina.
Știrea inițială: Republica Moldova evoluează la 10 mai, alături de alte 17 țări, între care și Ucraina. Iar marea finală va avea loc pe 14 mai.
Sursa video: Moldova 1
Amintim că cea de-a 66-a ediție a Concursului Internațional de muzică „Eurovision Song Contest – 2022” se desfășura în perioada 10 – 14 mai 2022, la Torino, după ce Italia a câștigat etapa de anul trecut.
Sursa foto: static.eurovision.tv
Sursa foto: static.eurovision.tv
Republica Moldova participă la această competiție din anul 2005, prima piesă aparținând tot formației „Zdob și Zdub”, care a obținut atunci locul șase, cu piesa „Bunica bate toba”. În 2011, Zdob și Zdub a reprezentat din nou țara la Eurovision cu piesa „So Lucky”, plasându-se de această dată pe locul al 12-lea în concurs.
Cea mai bună prestație a Republicii Moldova la Eurovision a avut loc în anul 2017, când formația Sunstroke Project, a obținut locul trei în finală, cu piesa Hey Mamma.
Până în prezent, țara noastră a fost reprezentată la această competiție de Natalia Gordienko, Natalia Barbu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, Olia Tira, Pașa Parfeni, Aliona Moon, Cristina Scarlat, Eduard Romanyuta și Lidia Isac.
Vezi și aceste știri

La Eurovision pentru a treia oară! Formația Zdob și Zdub va reprezenta Moldova la Eurovision cu piesa „Trenulețul”

Calendarul Independenței. 2005: Moldova debutează la Eurovision, Voronin este reales președinte, iar capitala rămâne fără primar

EDITORIAL | Cum putem trăi mai multe vieți și cum zborurile low-cost pot contribui la aceasta
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
