Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis acte de constatare pe numele magistratului Victor Micu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Inspectorul de integritate a constat că magistratul a participat la o procedură de vot, în cadrul căreia a votat, inclusiv în privința propriei persoane, fără a respecta prevederile cadrului legal în materie de declarare a conflictelor de interese. Prin urmare, Micu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interes.
În rezultatul investigației desfășurate de inspectorul de integritate și în baza noilor modificări aduse la legislația ANI, s-a stabilit că prin participarea la acest vot, magistratul CSM Victor Micu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Autoritatea a decis să nu aplice interdicții, deoarece magistratul se află la prima abatere de la lege.
În apărarea sa, Victor Micu a spus că nu consideră că în cazul menționat ar fi încălcat lege și aduce următoarele argumente:
„În cadrul ședinței extraordinare a plenului CSM din 29 noiembrie 2021 a fost examinată și chestiunea privind acordarea gradului de calificare în privința mai multor judecători, inclusiv în privința a doi membri CSM, printre care Victor Micu.[…] Ținând cont de faptul că agenda ședinței era încărcată și că unii membri CSM dispuneau de puțin timp, s-a decis prin vot unanim ca unele chestiuni din agendă să fie unificate, examinate și votate concomitent. Totodată, s-a susținut poziția în mod unanim ca acordarea gradelor de calificare este posibil de examinat și în privința mea. […] S-a decis ca chestiunea privind acordarea gradului de calificare tuturor persoanelor incluse în agendă să fie votate la pachet. Vă informez că votarea s-a efectuat în același timp pentru toți judecătorii, care erau incluși în agenda CSM, inclusiv a mea. Reiterez că votul acordat de mine s-a referit la ceilalți judecători și nu în privința mea”.
Acutul de constatare poate fi contestat în termen de 30 de zile de la emitere, la Curtea de Apel Chișinău.
AGORA amintește că în ianuarie 2022, doi membri ai CSM, Dorel Musteață și Victor Micu, au ajuns în vizorul ANI pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Investigațiile au fost pornite în baza unei autosesizări, după ce o televiziune a difuzat imagini din una dintre ședințele Consiliului, în cadrul căreia cei doi membri ar fi participat la o procedură de vot în care erau vizați.
Vezi și aceste știri

Membrii CSM, Dorel Musteață și Victor Micu, în vizorul inspectorilor de integritate. Pentru ce sunt investigați

Fostul șef al CSM, Victor Micu, își dorește o nouă funcție administrativă la Curtea Supremă de Justiție
