Mărturiile unei locuitoare din Herson: Văd cum orașul nostru moare încet

Mărturiile unei locuitoare din Herson: Văd cum orașul nostru moare încet

O locuitoare a orașului Herson, din sudul Ucrainei, a declarat pentru CNN că orașul său moare încet și că invazia rusă a avut un impact fizic și psihologic asupra localnicilor. Potrivit acesteia, oamenii întâmpină dificultăți atunci când vor să părăsească orașul, întrucât nu ar exista coridoare oficiale de evacuare, iar în zonă ar fi zeci de puncte de control rusești.

Tania (prenumele a fost modificat) a declarat că îi este frică de soldații ruși care patrulează în oraș.

„Vezi toate acele rafturi goale în magazine, vezi toți acei oameni înarmați care ies să meargă pur și simplu pe lângă tine, pe stradă, și este terifiant pentru că sunt peste tot în oraș. Așa că este greu”, a spus ea.

„Nu cunosc nicio persoană care ar dori să se alăture Crimeei, ca parte a Federației Ruse. Nu vor să facă parte din Federația Rusă, au văzut ce au făcut ei”, a spus ea.

Tania a spus că mulți oameni au părăsit orașul și că acesta este destul de gol până la ora locală 15.00.

„Arată ca o apocalipsă a zombilor, nu mai este nimeni aici. Dimineața, sunt mulți oameni, dar acum văd cum orașul nostru moare încet, din păcate”, a spus ea.

Femeia a declarat pentru CNN că vrea să părăsească orașul, așa cum au făcut-o deja mulți dintre prietenii ei, dar este foarte dificil pentru că nu există coridoare oficiale de evacuare și sunt zeci de puncte de control rusești. Ea a spus că gara din oraș nu mai funcționează de când militarii ruși au preluat controlul asupra orașului, iar trupele o folosesc acum drept bază militară.

Menționăm că Herson se află în prezent sub ocupația forțelor de militare rusești. Aici a fost instituită cu forța o nouă administrație, în pofida numeroaselor proteste ale localnicilor. 

La 28 aprilie, noua administrație anunța că din 1 mai, regiunea ar urma să treacă la utilizarea rublei. Ulterior, aceasta a dat de înțeles că ar intenționa să facă o cerere oficială pentru a deveni parte a Federației Ruse

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Noua conducere din Herson ar vrea să facă o cerere oficială pentru a se uni cu Rusia

Noua conducere din Herson ar vrea să facă o cerere oficială pentru a se uni cu Rusia

Rusia: „Ucraina și-a bombardat propriii civili în Herson”

Rusia: „Ucraina și-a bombardat propriii civili în Herson”

Presa din Rusia: Regiunea Herson ar urma să treacă la utilizarea rublei din 1 mai

Presa din Rusia: Regiunea Herson ar urma să treacă la utilizarea rublei din 1 mai

Advertoriale
Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 2
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 3
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.