Deputații au aprobat în lectură finală proiectul de lege ce prevede reglementarea clară a competențelor Detașamentului cu destinație specială „Pantera”, aflat în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului.
Astfel, sistemul administrației penitenciare, prin intermediul unității cu destinație specială, va avea următoarele împuterniciri pentru prevenirea și combaterea terorismului:
a) asigurarea, în condițiile legii, a securității personalului și a pazei armamentului, a munițiilor, a substanțelor explozive și a obiectivelor ce pot fi utilizate în cadrul intervenției contrateroriste;
b) paza, supravegherea și/sau escortarea deținuților deosebit de periculoși pentru securitatea statului;
c) participarea la desfășurarea intervenției contrateroriste, la solicitarea Comandamentului Operațional Antiterorist;
d) asigurarea asistenței logistice și operaționale necesare și punerea la dispoziție a mijloacelor și tehnicii speciale la solicitarea Comandamentului Operațional Antiterorist.
De asemena, în contextul reorganizării Guvernului în 2021, se impune necesitatea ajustării denumirii ministerelor care au suportat modificări structurale, însă legile nu au fost ajustate.
Vezi și aceste știri

Descinderi în celulele deținuților Machena. Ar fi colectat un milion de lei din penitenciare, pentru susținerea organizației criminale

Percheziții la Penitenciarului Nr. 9: Un ofițer s-a ales cu o plagă în picior, aplicată de un deținut
