Ambasadorul Franței în RM, despre șansele Moldovei de integrare în UE dar și despre dialogul dintre Macron și Putin (VIDEO)

Ambasadorul Franței în RM, despre șansele Moldovei de integrare în UE dar și despre dialogul dintre Macron și Putin (VIDEO)

Republica Moldova are o serie de probleme care ar trebuie să fie rezolvate imediat pentru a-i ușura accederea spre Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Paul Graham, invitat în studioul AGORA. Diplomatul a precizat că înainte de integrare, țara noastră trebuie să corespundă criteriilor impuse de UE. Care sunt aceste criterii, dar și care sunt șansele reale de integrare a țării noastre în Uniunea Europeană, aflați din interviul de mai jos.

-Cum apreciați parcursul de dezvoltare al Republicii Moldova în ultimii ani?

Publicitate

Istoria recentă a Republicii Moldova este marcată de urcușuri și coborâșuri, iar noi trebuie să fim conștienți de acest lucru. În prezent, pentru prima dată avem o situație diferită, pentru că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova avem o președintă, un Guvern și un Parlament care împărtășesc aceleași idei. Aceste trei instituții împărtășesc aceleași idei de reforme, de luptă împotriva corupției și de apropiere de Uniunea Europeană. Acesta este un lucru extrem de important atât pentru Republica Moldova cât și pentru partenerii săi de dezvoltare. Avem o vizibilitate și o previzibilitate în diverse proiecte pe care vrem să le dezvoltăm împreună cu Republica Moldova.

-Dacă ar fi să vorbim punctual, din punctul Dvs de vedere care sunt cele trei probleme ale Republicii Moldova care ar trebui să fie rezolvate fără amânare?

Sunt câteva probleme care necesită rezolvare imediată și acestea sunt problemele legate de războiul din Ucraina. În primul rând acestea afectează economia, securitatea Republicii Moldova dar și societatea în ansamblu. Spre exemplu, când e vorba de comerțul exterior există dificultăți, au fost stopate exporturile către Rusia, Ucraina, Belarus, de asemenea au fost afectate și importurile anumitor produse cum ar fi: îngrășăminte, importul cărora practic nu se mai realizează. Pe de altă parte criza energetică, care deja era o problemă înainte de războiul din Ucraina acum a devenit o problemă și mai acută în contextul războiului. Este important să ne mobilizăm, așa cum și face Guvernul Republicii Moldova, pentru a întreprinde măsuri de natură să atenueze consecințele războiului din Ucraina. Această mobilizare se face cu susținerea comunității internaționale, în particular a Uniunii Europene. Nu trebuie să scăpăm din vedere și reformele necesare, reformele structurale, menită să îmbunătățească viața cetățenilor Republicii Moldova. Un aspect pozitiv este că reforma în sectorul justiției continuă și face progrese.

-Republica Moldova își dorește integrarea în Uniunea Europeană. O declară și autoritățile deseori, o arată și sondajele care spun că o bună parte din populația țării își dorește acest lucru. Dacă ar fi să vorbim la modul practic, cum credeți - ce-i lipsește acum Moldovei pentru a putea porni, la modul practic, pe calea europeană?

Procesul de aderare la UE este unul complex. Republica Moldova și-a depus candidatura la începutul lunii martie și reprezentantul Franței în UE a acceptat această cerere pe data de 4 martie. Această cerere de aderare este examinată în prezent de Uniunea Europeană, care le-a transmis autorităților moldovenești o serie de chestionare. Aceste chestionare au menirea de a verifica dacă Republica Moldova corespunde pe trei criterii esențiale: primul este de natură politică –

funcționarea instituțiilor, a statului de drept, a democrației, a protecției drepturilor minorităților. Al doilea criteriu este de natură economică –urmează să se verifice dacă în Republica Moldova există o veritabilă economie de piață și dacă această economie este suficient de solidă pentru a putea face față concurenței de pe piețe europene. Al treilea criteriu constituie un ansamblu de reguli, directive, care formează în comun soclul pentru activitatea în comun a statelor membre. Este vorba despre o serie de norme și standarde care au fost construite de-a lungul evoluției UE și trebuie să verificăm dacă Moldova este aproape sau este capabilă să se apropie de aceste norme și standarde. Noutatea bună este că deja de mulți ani Republica Moldova are un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană și un Acord de Liber Schimb plus regimul liberalizat de vize. Plus programul Erasmus plus care le permite studenților moldoveni să își facă studiile în Franța, Germania sau în altă țară europeană.

-În continuarea acestei întrebări, au existat voci care au spus că Moldova practic „a sărit în trenul integrării europene de rând cu Ucraina aflată în război”. Cum comentați aceste declarații?

Cred că trebuie repoziționăm în context mai larg cererea de aderare a Republicii Moldova ca și cea a Ucrainei și Georgiei. Războiul declanșat de Rusia a provocat o declanșare a istoriei. Cred că Moldova visa să depună această cerere de aderare, dar urma s-o facă la un moment mai îndepărtat în timp. În contextul accelerării istoriei, trebuie să menționăm că dezvoltarea Uniunii Europene este legată de pace și de război.

-Republica Moldova și Franța au relații de prietenie de mai mulți ani. Republica Moldova este o țară francofonă, limba franceză se învață în școli, chiar și în cele mai îndepărtate localități rurale copiii învață limba franceză. Întrebarea mea e cum apreciați în prezent relațiile dintre Moldova și Franța și dacă există lucruri pe care țara noastră ar putea să le facă pentru a îmbunătăți și a fortifica aceste relații?

Relațiile dintre Moldova și Franța sunt excelente, există relații foarte bune între conducătorii celor două țări. Dincolo de cooperarea bună care există la nivel de stat, există o cooperare bună și între societățile noastre. Dincolo de cooperarea dintre instituții, popoarele noastre ar trebui să se cunoască mai bine, să existe mai multe schimburi între ele. Astăzi există mai multe probleme în domeniul educației sau ceea ce numim noi cooperare descentralizată– cooperare între colectivități din ambele țări, iar situația actuală nu a făcut decât să fortifice această cooperare. Imensa solidarizare a moldovenilor cu refugiații din Ucraina s-a soldat cu un ecou foarte răsunător în Franța.

-Președintele Franței, Emmanuel Macron este unul dintre liderii mondiali care, de la începutul războiului din Ucraina, a discutat cel mai des cu liderul de la Kremlin. Acum, în condițiile în care Emmanuel Macron a fost reales în funcția de președinte, ce strategie are Franța în acest război, în acest dialog?

Este un dialog dificil, chiar foarte dificil între președintele Macron și președintele Putin. Macron încearcă să-l facă pe Putin să înțeleagă că a greșit, s-a înșelat în privința acestui război, care este injust și nejustificat. În secolul XXI nu se mai fac războaie de agresiune împotriva vecinilor. Sunt sancțiunile internaționale dar și încercarea de a-l face pe Putin să înțeleagă că pot fi niște consecințe neprevăzute ale acestei agresiuni militare. Aceste consecințe vor afecta întreaga planetă, de exemplu prin criza de anumite produse cum ar fi grâul. Faptul că țări precum Finlanda și Suedia vorbesc astăzi despre aderarea la NATO nu cred că făcea parte din planul lui Putin atunci când a declanșat războiul.

-Care au fost obiectivele Dvs la început de mandat și câte dintre ele s-au realizat? Care sunt acestea?

Obiectivele mele sunt obiectivele clasice ale unui ambasador – ca să folosesc un termen din arhitectură, sunt aici ca să construiesc punți între autoritățile din Moldova și Franța, dar și între întreprinderile franceze și moldovenești dar și între societățile noastre. Avem multe proiecte comune, în diverse sectoare. De exemplu în sectorul sănătății, sector în care cred că este foarte important să ne continuă cooperarea astfel încât să existe schimburi între spitalele moldovenești și cele din Franța. Suntem, de asemenea, foarte interesați de modernizarea sectorului feroviar. Cu 10 zile în urmă a fost un expert francez care a efectuat o misiune de evaluare a necesităților de modernizare a tronsonului de cale ferată Ungheni-Chișinău.

A doua parte a întrebării era despre cum ați găsit Republica Moldova? Mandatul precedent a fost în Islanda și este o trecere destul de abruptă. Cum vi se pare Republica Moldova?

Destul, este destul de straniu să faci această trecere brutală din Islanda în Republica Moldova. Ce m-a frapat atunci când am ajuns în Republica Moldova a fost clima. Islanda este o țară magnifică, dar are o climă destul de dificilă. Săptămâna trecută a nins în capitala țării. Eu am venit în Moldova în luna septembrie și nu am văzut ploaie timp de cinci săptămâni. Am fost șocat. Și mi s-a spus că e normal.Dincolo de francofonie, care este evidentă în Moldova, mai există ceva ce împărtășim – dragostea și cultura vinului.

Ați zis de vinuri: dacă ar fi să alegeți între vinul francez și cel moldovenesc pe care l-ați alege?

Cu adevărat vinurile franceze sunt foarte cunoscute, dar eu cred că vinul moldovenesc merită să fie mai cunoscut, iar eu mă simt oarecum responsabil să fac ca ele să fie mai bine cunoscute în Franța.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal