Primul proces din Ucraina privind crimele de război pentru un soldat rus se deschide la Kiev (FOTO)

Primul proces din Ucraina privind crimele de război pentru un soldat rus se deschide la Kiev (FOTO)

O instanță din Kiev a început primul proces pentru crime de război, de la începutul războiului din Ucraina. Un soldat rus de doar 21 de ani, acuzat că a ucis un civil de 62 de ani, va fi dus în fața judecătorului vineri. Între timp, procurorul general al Ucrainei a înregistrat peste 11.000 de plângeri cu privire la crime de război, iar Unicef ​​a anunțat că cel puțin 100 de copii au fost uciși numai în luna aprilie, scrie Digi24

Inculpatul care va fi dus la tribunalul districtual din Kiev este Vadim Şişimarin, un tânăr 21 de ani, comandantul diviziei de tancuri Kantemirovskaia, care se află acum în custodia autorităților ucrainene.

Se presupune că sergentul Şișimarin luptase în regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei când a ucis un civil, pe 28 februarie, în satul Ciupohovka.

El este acuzat că a tras focuri de armă în direcția unei mașini civile, după ce convoiul său de vehicule a fost atacat de forțele ucrainene. A luat mașina civilă, împreună cu alți patru soldați ruși, în încercarea de a fugi de ucraineni.

Şişimarin l-ar fi împușcat pe bărbatul neînarmat, care se afla pe o bicicletă și vorbea la telefon, după ce i s-a ordonat „să omoare un civil ca să nu-i denunțe ucrainenilor”, potrivit procurorilor.

Crima ar fi avut loc la câțiva zeci de metri de casa victimei și a fost comisă cu o pușcă AK-74.

Dosarul a ajuns săptămâna aceasta la o instanță penală. Potrivit procurorilor ucraineni, pentru faptele sale, el riscă între 10 și 15 ani de închisoare sau chiar închisoare pe viață.

Alte două cazuri vor ajunge în instanță în zilele următoare, inclusiv unul în care va fi judecat în lipsă Mihail Romanov, soldat rus acuzat de viol și crimă. El este acuzat că a intrat într-o casă dintr-un sat din regiunea Brovarski de lângă Kiev, în martie, ar fi ucis un bărbat și apoi i-ar fi violat în mod repetat soția, în timp ce „a amenințat-o pe ea și pe copilul ei minor cu arma”.

Menționăm că la sfârșitul lunii aprilie, anchetatorii ucraineni au identificat „peste 8.000 de cazuri” de presupuse crime de război de la începutul invaziei ruse. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Imagini din satelit: Rusia ar muta echipamente militare de dimensiuni mari în nordul Crimeei

Imagini din satelit: Rusia ar muta echipamente militare de dimensiuni mari în nordul Crimeei

Președintele Parlamentului, la Kiev: Condamnăm vehement ororile și crimele de război comise de armata rusă

Președintele Parlamentului, la Kiev: Condamnăm vehement ororile și crimele de război comise de armata rusă

Procurorul ucrainean numește 10 soldați ruși suspectați de crime în Bucea

Procurorul ucrainean numește 10 soldați ruși suspectați de crime în Bucea

Advertoriale
 Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Republica Moldova este din nou parte a Asociației Mondiale a Drumurilor
  • 2
    Aur pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de Canotaj din Canada. Cine este sportivul care a înregistrat performanța (VIDEO)
  • 3
    Amnesty International face un pas înapoi: Își cere scuze pentru „suferința și furia” provocate de raportul în care a acuzat Kievul că ar pune în pericol civilii
  • 4
    Vicepremierul Spînu clarifică măsurile de prevenire a crizei energetice: În septembrie și octombrie toți copiii vor merge la școală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.