Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene din R. Moldova, Nicu Popescu, a participat la 13 mai, la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor G7. Pentru prima dată, țara noastră a fost parte la dialog în acest format, cu participarea miniștrilor de externe din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, înaltul reprezentant al Uniunii Europene, precum și ministrul de externe al Ucrainei. Nicu Popescu a avut o întrevedere și cu omologul ucrainean. Iată subiectele discutate.
În cadrul reuniunii, oficialii au reiterat condamnarea profundă a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și încălcarea normelor de drept internațional.
„Ne-am exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean și victimele acestui război și am reafirmat sprijinul și angajamentul ferm față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, orice schimbare de statut atrăgând după sine nerecunoașterea din partea altor state”
vicepremierul Nicu Popescu.
În intervenția sa, șeful diplomației de la Chișinău și-a exprimat îngrijorarea în raport cu evenimentele grave care au loc în Ucraina, menționând că sprijinul partenerilor externi, inclusiv al țărilor G7 reprezintă unica modalitate de consolidare a capacităților interne noastre ale țării noastre în vederea gestionării situației de criză generată de instabilitatea prețurilor la resursele energetice, impactul economic urmare a afectării lanțurilor de aprovizionare, creșterea prețurilor și a inflației cauzate de factori externi, precum și administrarea de către autorități a crizei umanitare.
De asemenea, vicepremierul Nicu Popescu a comunicat miniștrilor de externe că, în pofida provocărilor menționate, guvernarea este orientată spre europenizarea țării, îmbunătățirea vieții cetățenilor și aducerea Republicii Moldova mai aproape de standardele europene.
La fel, în cadrul reuniunii, viceprim-ministrul Nicu Popescu a desfășurat o întrevedere cu Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe al Ucrainei. Oficialul moldovean a reiterat disponibilitatea țării noastre de a detașa în Ucraina un contingent de geniști pentru a contribui la deminarea teritoriului, în vederea asigurării securității populației civile.
„L-am asigurat pe Dmitro Kuleba de toată deschiderea de a oferi în continuare asistență cetățenilor ucraineni aflați temporar pe teritoriul țării noastre, precum și acordarea asistenței umanitare părții ucrainene, ambii exprimându-ne speranța pentru oprirea cât mai rapidă a războiului din Ucraina” – a punctat ministrul Nicu Popescu.
Un subiect prioritar al discuțiilor l-a constituit domeniul electroenergetic.
Totodată, interlocutorii s-au referit la aspirațiile europene ale celor două țări, R. Moldova și Ucraina au transmis chestionarul completat Comisiei Europene pentru obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, fapt ce constituie un pas important pe calea integrării în familia europeană, deziderat împărtășit de ambele popoarele.
Vezi și aceste știri

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo
