„Copilașul a fost internat într-o stare foarte gravă. Astăzi sunt bucuros să raportez că copilașul este într-o stare bună. El rămâne încă sub supraveghere în secția de reanimare, dar cel mai probabil, azi-mâine va fi transferat într-o secție obișnuită”, a spus șeful de la sănătate.
Până în prezent, în Republica Moldova a fost înregistrat un singur caz de hepatită cu origini necunoscută. În cazul apariției anumitor semne sau simptome la copii, părinții sunt îndemnați să tragă imediat un semnal de alarmă.
La 10 mai, în 21 de țări au fost raportate 348 de cazuri probabile de hepatită acută severă de etiologie necunoscută. Boala apare, mai ales la copiii sub 10 ani, iar un simptom clasic este icterul, sau îngălbenirea pielii și a albului ochilor, care a fost observat la mulți dintre copiii afectați. Mulți dintre minori prezintă și simptome gastrointestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree și vomă. Majoritatea copiilor care au luat acest virus nu fac febră.
Pentru a preveni infectarea cu hepatita „misterioasă”, Organizația Mondială a Sănătății recomandă părinților și tuturor celor care au în îngrijire minori să aplice următoarele măsuri: spălarea frecventă pe mâini, mai ales după folosirea toaletei și înainte de masă și o bună igienă personală. Totodată, e necesar ca minorii să poarte măști în locurile aglomerate și să bea apă doar din sticla/cana personală.
VEZI ȘI: Hepatita „misterioasă”, la graniță cu Republica Moldova. ANSP: „Monitorizăm continuu situația”
În continuare se colectează date suplimentare și se efectuează diverse studii. În următoarele săptămâni se așteaptă să existe mai multe dovezi pentru a putea fi determinată etiologia și, în baza acesteia, să fie emise recomandări pentru a stabili acțiunile necesare de prevenire și control.
Până în prezent, cinci copii din Statele Unite ale Americii și trei copii din Indonezia și-au pierdut viața din cauza hepatitei acută severă de etiologie necunoscută.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.