Liderii Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) s-au întâlnit la Moscova pe 16 mai, anunță presa rusă. Summitul, care a avut loc la Kremlin, a coincis cu cea de-a 30-a aniversare a Tratatului de Securitate Colectivă. La reuniune au participat președintele rus, prim-ministrul Armeniei, președintele Kazahstanului, cel al Tadjikistanului, al Republicii Kârgâze, precum și liderul din Belarus. În partea deschisă a summitului, doar liderii de la Moscova și Minsk au vorbit despre Ucraina.
Președintele rus s-a referit din nou la presupusa „dezvoltare a armelor biologice în Ucraina”, precum și la „neonazismul galopant”.
În același timp, Alexandr Lukașenko a declarat că occidentul ar încerca să prelungească conflictul din Ucraina. „De aceea continuă să pompeze arme în Ucraina. Obiectivele sunt clare - să slăbească Rusia cât mai mult posibil, înecând-o, cum se spune, în acest război. Și este posibil ca războiul să se extindă, iar noi observăm și acest lucru”, a spus liderul de la Minsk.
Putin a precizat că participanții la summit au discutat în privat despre războiul din Ucraina.
Problema trimiterii de trupe CSTO în Ucraina nu a fost discutată la summit, a declarat secretarul general al organizației, Stanislav Zas.
„Problema oricărei participări sau implicări a CSTO în această operațiune militară specială nu a fost ridicată sau discutată”, a spus Zas. Autoritățile kazahe au declarat înainte și imediat după începerea războiului că trupele CSTO nu vor lupta în Ucraina.
La summitul de la Moscova, Putin ar fi oferit „informații foarte detaliate despre desfășurarea operațiunii speciale din Ucraina”, însă acestea nu au fost făcute publice.
La final, Consiliul de Securitate Colectivă al OTSC a emis o declarație în care nu menționează Ucraina. Textul se referă, printre altele, la situația din Afganistan și de la alte frontiere externe ale statelor membre CSTO, care potrivit liderilor ar fi îngrijorătoare.
Vezi și aceste știri

Putin: Intrarea Finlandei și Suediei în NATO nu este o amenințare pentru Rusia, dar extinderea militară va provoca un răspuns

Autoritățile din Ucraina cred că Moldova și Kazahstan ar fi amenințate de „îmbrățișarea frățească” a Rusiei
