Șeful Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi din capitală, Serghei Carp a fost demis din funcție. Acest lucru a fost anunțat de primarul general Ion Ceban. În cadrul conferinței de presă, edilul a solicitat demiterea conducerii Agenției de Mediu. Potrivit lui, reprezentanții instituției au tergiversat procesul de eliberare a autorizațiilor pentru curățirea și defrișarea arborilor.
Primarul a prezentat raportul grupului de lucru care a efectuat o anchetă internă. Potrivit raportului, Spațiile Verzi au solicitat în septembrie 2021 autorizații pentru defrișarea copacilor de pe teritoriul Chișinăului, inclusiv din parcul Alunelul, iar autorizațiile au fost eliberate în februarie 2022.
„Persoanele audiate au specificat că blocajul din septembrie în procesul de autorizare a creat o suprasolicitare a serviciilor. În rezultat șeful spețiilor verzi va fi eliberat din funcție. Iar așa cum au recomandat membrii comisiei noul director va iniția o anchetă în privința vicedirectorului de ramură, al inspectorului de sector, al maestrului și maestrului superior, fie alți angajați vizați. Sugestia mea e ca acești domni să nu aștepte următoarea anchetă, fie benevol să-ți depună demisia fie cu certitudine urmează să fie demiși”, a spus Ion Ceban.
Totodată, primarul menționat că angajații de la Spații Verzi nu pot interveni în defrișarea arborilor fără autorizație de la Agenția de Mediu, în acest context membrii Comisiei au cerut conducerii Agenției să scrie cerere de demisie.
„Solicităm demisia conducerii Agenției de Mediu care tergiversează multe procese care duc la situații grave și acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. Vom înainta o cerere către Guvern pentru inițierea unei anchete de serviciu cu solicitarea eliberării în corpore a conducerii Agenției sau a responsabililor pe domeniile de activitate”, a mai spus Ion Ceban.
AGORA amintește că o bucată dintr-un copac a căzut peste un copil de un an. Cazul s-a întâmplat la 14 mai în parcul Alunelul din sectorul Buiucani al capitalei. La fața locului au intervenit polițiștii și echipa medicală de pe ambulanță. Copilul a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale. Peste câteva ore, oamenii legii au anunțat că fetița s-a stins din viață. Pe caz a fost inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstanțelor cazului dat.
Menționăm că în urma decesului fetiței în parcul „Alunelul”, Procuratura Chișinău a pornit un dosar penal pentru neglijență în serviciu. Primăria Chișinău a inițiat o anchetă internă, iar primele rezultate ar trebui să apară până miercuri.
În acest weekend, edilul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că toate evenimentele culturale planificate pentru duminică au fost anulate.
Cu referire la decesul copilului, primarul a transmis aceleași informații care au fost distribuite sâmbătă de către municipalitate, într-un comunicat de presă și anume că ar fi solicitat de la Agenția Mediului permisiune pentru curățarea și defrișarea a 170 de arbori, dar ar fi primit acord pentru mai puțini copaci.
De partea cealaltă, Agenția de Mediu susține că arborele care a căzut nu se regăsește în lista arborilor propuși spre autorizare pentru curățare înaintată de cei de la întreprinderea municipală „Spații Verzi”.
Vezi și aceste știri

Protest în fața Primăriei Chișinău, după decesul copilei în parcul Alunelul: „Cerem eliminarea incompetenței, corupției și iresponsabilității” (VIDEO)

Fetița care a decedat în parcul „Alunelul” a avut o traumă deschisă la craniu. Șeful de la sănătate din Chișinău oferă detalii despre intervenția medicilor

Procuratura Chișinău a pornit un dosar pentru neglijență în serviciu, în urma decesului fetiței în parcul „Alunelul”
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
