Curtea de Apel Chișinău (CA) a casat integral Hotărârea Judecătoriei Chișinău privind menținerea Ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon, precum și anularea aceleiași Ordonanțe, semnată de fostul procuror-adjunct al Procuraturii Anticorupție, Vasile Levițki. Astfel, fostul șef de stat poate fi urmărit penal în dosarul „Kuliokul”. Despre asta a anunțat fostul deputat Iurie Reniță.
„Prin această Hotărâre a CA Chișinău a fost deschisă calea legală pentru reînceperea urmăririi penale a fostului șef de stat, Igor Dodon în dosarul „Kuliokului/sacoșei”. După doi ani de luptă cu kuliokarul Dodon, Procuratura Generală are acum toate posibilitățile să facă o investigație imparțială, echidistantă și în strictă conformitate cu legislația în vigoare”, a scris pe o pagină de socializare Iurie Reniță.
Amintim că, în 2020, deputatul Iurie Reniță a publicat o înregistrare video în care apare fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, și fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, precum și fostul democrat numit mâna dreaptă a lui Plahotniuc, Serghei Iaralov. În materialul video se arată cum Vlad Plahotniuc îi oferă o sacoșă neagră lui Dodon în care s-ar afla, potrivit unor interpretări, sume mari de bani.
La 21 octombrie 2021, Procuratura Generală a declarat că dosarul ar urma să revină pe masa procurorilor. Potrivit instituției, toate dosarele fără finalitate, care sunt de interes public vor fi supuse verificărilor, printre care se regăsește și acest dosar. Atunci, Iurie Reniță a declarat că este disponibil să prezinte instituțiilor responsabile documentele pentru examinarea cauzei.
Vezi și aceste știri

Alaiba, către Robu: Pe când să vă mai așteptăm? Discuții despre Bahamas și „kuliok” în timpul dezbaterilor privind ridicarea imunității lui Ilan Șor (FOCUS)

Reniță: PG ar fi recepționat autodenunțuri de la Plahotniuc și Iaralov în „cazul kuliok”. PG: „Operează cu frânturi de acte”

Reniță aduce probe în „dosarul kuliokului”. Deputatul prezintă pagini din mărturiile lui Plahotniuc și Iaralov (FOTO)
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
