În fața judecătorilor pentru acte de corupție: Doi inspectori din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului, pe banca acuzaților

În fața judecătorilor pentru acte de corupție: Doi inspectori din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului, pe banca acuzaților

Dosarele în privința a doi inspectori din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței (APCSP) au ajuns pe masa magistraților. Aceasta după ce Procuratura Anticorupție în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție au încheiat urmărirea penală pe cazul celor doi. Aceștia sunt învinuiți de corupere pasivă, manifestată prin pretinderea, acceptarea și primirea bunurilor, ce nu li se cuvin, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile funcționale.  

La 3 decembrie 2021, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au reținut patru persoane, în cadrul unei cauze penale care vizează fapte de corupție comise la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

CNA informează că bănuiții ar fi gestionat o schemă de corupție, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit sistematic bani de la agenți economici pentru a nu le îngrădi activitatea comercială.

Prin urmare, în cadrul urmăririi penale s-a constatat că angajații APCSP ar fi efectuat periodic controale la comercianții din piețele din capitală și din țară, iar pentru a nu indica în actele de constatare presupusele nereguli stabilite în activitatea de întreprinzător, aceștia ar fi pretins și primit de la agenți economici, bani sub formă de taxe de protecție care variau între 5000 și 10 000 de lei. Astfel, au fost documentate cel puțin trei episoade, în care cei doi inspectori au comis infracțiunea de corupere pasivă.

Potrivit rechizitoriului, pe data de 10 aprilie 2021, activând în calitate de inspectori ai Direcției control produse industriale și servicii din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței, învinuiții au pretins și au primit de la un comerciant 10 000 de lei, pentru a nu indica în actul de control neregulile depistate și pentru a nu-i confisca marfa, comercializată fără acte permisive.

Pentru aceleași servicii, pe data de 8 iulie 2021 și respectiv 24 noiembrie 2021, aceștia au pretins 6000 de lei și alte 5000 de lei de la alți doi comercianți pentru aceleași servicii.

Totodată, informăm că, la demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorilor de instrucție a fost aplicat sechestru pe o cotă-parte dintr-o încăpere ce îi aparține unuia dintre învinuiți și respectiv 1/2 cotă-parte din altă încăpere ce îi aparține celui de-al doilea învinuit.

La finele lunii ianuarie 2022, dosarul în privința a doi din cei patru inspectori reținuți a fost expediat în judecată.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.