DNA: Un deputat ar fi dat 350.000 de euro pentru ca alegători din R. Moldova să îl voteze pe Victor Ponta

DNA: Un deputat ar fi dat 350.000 de euro pentru ca alegători din R. Moldova să îl voteze pe Victor Ponta
Foto: www.expresspress.ro

Deputatul Sebastian Ghiţă ar fi dat 350.000 de euro pentru ca alegători din Republica Moldova să îl voteze pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014, activitatea de corupere a alegătorilor fiind concepută, iniţiată şi coordonată de Ghiţă, potrivit DNA. 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că a fost extinsă acţiunea penală faţă de Sebastian Ghiţă, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată, scrie Mediafax. 

Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii au probe şi date că, în perioada 2000-2015, Sebastian Ghiţă a obţinut nelegal importante sume de bani, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operaţiuni reale.

O parte din sumele de bani obţinute ilicit ar fi fost folosite de Sebastian Ghiţă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, când a obţinut un mandat de deputat, dar şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul PSD Victor Ponta.

Anchetatorii au arătat că o parte din sumele de bani, care ar fi fost obţinute ilicit prin trafic de influenţă sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienţei lor şi păstrate în conturile societăţilor controlate, au fost folosite de Sebastian Ghiţă, la momente diferite, "pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice".

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

SUA își propune să înarmeze Ucraina cu rachete antinavă avansate pentru a lupta împotriva blocadei ruse

SUA își propune să înarmeze Ucraina cu rachete antinavă avansate pentru a lupta împotriva blocadei ruse

Ar fi atacat polițiștii cu un cuțit. Pentru a-l opri, oamenii legii l-au împușcat în abdomen

Ar fi atacat polițiștii cu un cuțit. Pentru a-l opri, oamenii legii l-au împușcat în abdomen

Advertoriale
Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Reacția socialistului Vlad Batrîncea, după ce PG a început urmărirea în dosarul „Kuliokul”: Se pornește o campanie în stilul lui Plahotniuc
  • 2
    Un copil de opt ani a rămas paralizat, după ce dentistul i-a injectat anestezia. La 11 ani distanță, mama caută dreptate la CtEDO
  • 3
    Rusia anunță în ce condiții va fi gata să reia negocierile cu Ucraina
  • 4
    Ultima oră! Procurorul general interimar a cerut ridicarea imunității deputaților Ilan Șor și Marina Tauber
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.