Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală și de investigație, desfășurate în perioada 18-21.05.2022, ofițerii CNA și SIS, sub conducerea procurorilor anticorupție, au reținut trei persoane, acestea fiind bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de influență în proporții deosebit de mari.

Cele trei persoane, printre care un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica, ar fi primit, prin estorcare, suma de jumătate de milion de lei de la un bărbat, reținut anterior pentru trafic de substanțe narcotice.

Potrivit datelor anchetei, banii ar fi fost transmiși pentru rezolvarea dosarului și coruperea persoanelor publice din cadrul organului de urmărire penală, în gestiunea căruia se afla cauza.

În prezent se desfășoară acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.