Consilierul șefului biroului prezidențial ucrainean, Mikhailo Podoliak, crede că un acord de pace este posibil doar după ce trupele rusești se vor retrage din Ucraina, Kievul nefiind de acord să cedeze niciun teritoriu Moscovei, transmite BBC.
Recunoscând că poziția Kievului devine din ce în ce mai inflexibilă, Podoliak a explicat că astfel de concesii ar avea consecințe nefaste pentru Ucraina, deoarece Rusia ar putea sfârși prin a profita de pauza ostilităților pentru a se pregăti și a lovi din nou.
„Războiul nu se va opri (n.r. după concesiile Rusiei). Va fi doar pus pe pauză pentru o vreme”, a declarat acesta, citat de Reuters.
„În scurt timp, armata rusă își va consolida armamentul, efectivele, își va remedia greșelile, va face o mică modernizare, va concedia mulți generali. Și vor începe o nouă ofensivă, și mai sângeroasă și pe scară mai largă”, crede Podoliak.
„Forțele armate rusești ar trebui să părăsească țara, iar după aceea negocierile de pace pot fi reluate”, a declarat consilierul.
Delegațiile ucraineană și rusă s-au întâlnit ultima dată în Turcia la sfârșitul lunii martie, iar ulterior au discutat în regim online. Recent, Moscova și Kievul au recunoscut că procesul de negociere este efectiv suspendat. Ucraina, care desfășoară o contraofensivă în regiunea Harkov, insistă asupra unor discuții la nivel prezidențial.
Vezi și aceste știri

Podoliak: Ucraina se va apăra, inclusiv, atacând bazele și depozite militare rusești

Politicieni europeni i-ar fi sugerat Ucrainei să facă unele concesii în fața Rusiei, declară Podoliak
