În Republica Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire. Agenția Națională pentru Sănătate Publică monitorizează situația epidemiologică privind cazurile de infecție raportate la nivel mondial.
Variola maimuței este o boală cauzată de un virus și este numită astfel deoarece a fost identificată pentru prima dată în anul 1958, în colonii de maimuțe ținute pentru cercetare. La om a fost detectată în 1970. Variola maimuței se găsește în mod obișnuit în Africa Centrală și de Vest, unde există păduri tropicale și unde trăiesc de obicei animalele care pot fi purtătoare de virus.
Variola maimuței nu este considerată a fi foarte contagioasă. Ea se poate răspândi de la animale infectate la oameni și de la o persoană, care are simptome, la alta, prin contact fizic apropiat.
Simptomele variolei maimuței de obicei sunt febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, ganglioni limfatici umflați și erupție cutanată sau leziuni. Leziunile pot fi plate sau ușor înălțate, umplute cu lichid limpede sau gălbui. Erupția se concentrează pe față, palme și pe tălpi, dar poate apărea și la nivelul cavității bucale, pe organe genitale și ochi.
În cele mai multe cazuri, simptomele variolei maimuței au dispărut de la sine în câteva săptămâni. OMS anunță că deocamdată nu este clar dacă persoanele care nu prezintă simptome pot răspândi boala.
În baza recomandărilor OMS, Agenția Națională pentru Sănătate Publică recomandă:
- spălarea mâinilor cu apă și săpun și folosirea unui dezinfectant pe bază de alcool;
- consultarea medicul și izolarea persoanei cu simptome, iar cei care o îngrijesc să utilizeze măsuri de protecție personală;
- rezidenții și călătorii în țările endemice ar trebui să evite contactul cu animalele bolnave (moarte sau vii) care ar putea fi infectate cu virusul variola maimuței și ar trebui să se abțină de la consumul sau manipularea vânatului sălbatic.
Cei mai expuși riscului de a face variola maimuței sunt persoanele care au avut contact apropiat cu o persoană cu variola maimuței.
Menționăm că, începând cu luna mai 2022, în mai multe țări în care boala nu este endemică au fost identificate cazuri de variola maimuței la persoane.
Mai exact, începând cu 21 mai, 92 de cazuri confirmate de laborator și 28 de cazuri suspectate de variola maimuței cu investigații în curs au fost raportate la OMS din 12 state membre care nu sunt endemice pentru virusul variolei maimuței. OMS anunță că studiile sunt în curs de desfășurare în țările afectate pentru a determina sursa de infecție a fiecărui caz identificat.
Vezi și aceste știri

Ce este variola maimuței, infecție tot mai răspândită America și Europa. Iată simptomele și căile de transmitere

Cum a reușit omenirea să elimine complet variola. Povestea celei mai mari campanii de vaccinare din istorie

Maia Sandu nu exclude că ar putea efectua o vizită la Kiev: Există un asemenea plan
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
