În 2021, numărul condamnărilor cu moartea a crescut cu 20%. Iran și Arabia Saudită, cu cele mai numeroase execuții

În 2021, numărul condamnărilor cu moartea a crescut cu 20%. Iran și Arabia Saudită, cu cele mai numeroase execuții

Numărul de execuții şi de condamnări la moarte a crescut cu 20% în 2021 comparativ cu un an mai devreme. Mai exact, au avut loc cel puțin 579 de execuții în 18 țări. Datele se conțin într-un raport al organizației pentru drepturile omului Amnesty International, dat publicității marți, notează Agerpres.ro.  

O mare parte a creșterii indicatorului a fost cauzată de Iran, care a executat în 2021 cel puțin 314 oameni, față de 246 cu un an înainte, bilanțul cel mai ridicat din 2017 până acum. Multe din pedepsele capitale au fost legate de droguri, deși - arată Amnesty - legile internaționale nu permit aplicarea acestora decât în cazuri de omucidere cu intenție.

O altă contribuție majoră a avut Arabia Saudită, unde numărul de execuții a fost anul trecut mai mult decât dublu față de 2020. Tendința continuă şi anul acesta, când au avut deja loc într-o singură zi din martie 81 execuții.

Agnes Callamard, secretar general al Amnesty International, a menționat că „după o scădere a totalului execuțiilor în 2020, Iranul şi Arabia Saudită şi-au intensificat din nou utilizarea pedepsei cu moartea, inclusiv prin încălcarea fără nicio jenă a interdicțiilor implementate conform legislației internaționale privind drepturile omului. Inclinația lor de a-i da de lucru călăului nu a dat niciun semn de atenuare nici în primele luni din 2022”.

Pe măsură ce au fost ridicate restricţiile legate de pandemia de COVID-19, care întârziase unele procese, judecătorii au reînceput să pronunţe condamnări la moarte: cel puțin 2.052 în 56 de state, o creştere de aproape 40% față de 2020, cu vârfuri accentuate în țări cum ar fi Bangladesh (cel puţin 181, de la 113), India (144, de la 77) şi Pakistan (cel puțin 129, de la 49).

Ca şi în anii precedenți, numărul total de pedepse capitale şi execuții raportat de Amnesty nu include miile de cazuri care au existat probabil în China, precum şi numărul mare din Coreea de Nord şi Vietnam. Impunerea secretului şi restricționarea accesului la informații în aceste state nu permite monitorizarea precisă a execuțiilor; în alte ţări, totalurile înregistrate trebuie considerate doar ca minime, numerele reale fiind posibil mai ridicate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an

Advertoriale
Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Școala din Moldova, între paragină și elită. Exemplul a două școli din r. Orhei, unde unii elevi beneficiază de condiții de top, iar alții nu au nici măcar WC în bloc (VIDEO)
  • 2
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 3
    Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache
  • 4
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.