Un nou sondaj de opinie arată că 82% dintre ucraineni consideră că țara lor nu ar trebui să cedeze niciun teritoriu în cazul unui acord de pace cu Rusia. Cercetătorii de la Institutul Internațional de Sociologie din Kiev au ajuns la această concluzie după ce au discutat cu 2.000 de cetățeni din Ucraina între 13 și 18 mai, transmite The Guardian.
82% dintre ucraineni sunt împotriva concesiilor, iar 10% au declarat că unele teritorii ar putea fi cedate pentru a obține pacea și a păstra independența, au declarat cercetătorii.
Potrivit sondajului, 77% dintre ucrainenii care trăiesc în teritoriile ocupate de Rusia s-au opus oricăror concesii de terenuri. În estul țării, unde au loc în prezent cele mai intense lupte cu forțele rusești, 19% dintre respondenți s-au declarat pregătiți pentru concesii teritoriale, iar 68% - împotrivă.
În sudul Ucrainei, 83% dintre respondenți s-au declarat împotriva oricăror concesii teritoriale, iar 9% au considerat că este acceptabil ca Ucraina să cedeze anumite teritorii pentru a obține pacea.
Vezi și aceste știri

Italia declară stare de urgență în cinci regiuni nordice din cauza celei mai grave secete din ultimii 70 de ani

Un bebeluș de trei luni a decedat după ce ar fi fost aruncat de la etaj de către tatăl său
