Reacția Kremlinului, după demisia unui diplomat rus: Nu mai este cu noi, este împotriva noastră

Reacția Kremlinului, după demisia unui diplomat rus: Nu mai este cu noi, este împotriva noastră
ria.ru

Kremlinul a reacționat la demisia unui diplomat rus, care a spus că părăsește funcția în semn de protest față de invadarea Ucrainei. „Nu mai este cu noi, este împotriva noastră”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, transmite digi24.ro

Întrebat despre demisia diplomatului, inițial, Peskov a încercat să evite subiectul. 

„Kremlinul nu este familiarizat cu această scrisoare. Dacă a fost angajat al ministerului de Externe, atunci aceasta este o întrebare care trebuie adresată MAE”, a spus Peskov. „Aici putem spune doar că domnul Bondarev nu mai este cu noi, mai degrabă este împotriva noastră”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Are o poziție în care condamnă acțiunile conducerii ruse, iar acțiunile conducerii ruse sunt susținute de aproape întreaga populație a țării noastre. Asta înseamnă că acest domn s-a pronunțat împotriva opiniei generale consolidate din țara noastră”, a continuat el.

Amintim că un diplomat rus în vârstă de 41 de ani, din cadrul oficiului ONU de la Geneva, și-a prezentat demisia. Boris Bondarev  le-a transmis colegilor săi străini o scrisoare în care critică decizia Rusiei de a invada Ucraina. Printre altele, acesta a declarat că îi este rușine de țara sa. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an

Advertoriale
Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Școala din Moldova, între paragină și elită. Exemplul a două școli din r. Orhei, unde unii elevi beneficiază de condiții de top, iar alții nu au nici măcar WC în bloc (VIDEO)
  • 2
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 3
    Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache
  • 4
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.