
Î.S. Moldelectrica și Calea Ferată a Moldovei vor primi asistență tehnică în valoare de 800 mii de euro din partea Franței
Î.S. Moldelectrica și Calea Ferată a Moldovei vor primi asistență tehnică în valoare de 800 mii de euro. Banii vor fi alocați de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD). Aceasta după ce la 24 mai, vicepremierul Andrei Spînu, împreună cu directorul executiv al AFD, Rémy Rioux, au semnat Memorandumul de Înțelegere privind interesul comun de cooperare în sectoarele energetic și feroviar, prin intermediul programelor de asistență tehnică și financiară.
・
400 mii de euro, alocați de AFD, vor fi redirecționați pentru securitate energetică, în particular, pentru realizarea a două studii post sincronizare a rețelei de transport Moldelectrica la rețeaua ENTSO-E. În acest sens, va fi elaborat Catalogul de măsuri necesare pentru buna funcționare post sincronizare și identificarea proiectelor noi pentru a fi incluse în planului de dezvoltare a rețelelor electrice de transport. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu RTE Franța.
Alți 400 mii de euro sunt prevăzuți pentru implementarea planurilor de reformă și reorganizare la nivelul Căii Ferate din Moldova. Pentru prima dată, în țara noastră se va organiza un forum dedicat sectorului de transport feroviar, la care vor fi discutate mai multe subiecte, printre care analiza pieței de mărfuri pe calea ferată, digitalizarea căilor ferate și a planului de investiții în calea ferată ce urmează să fie finanțat de către guvernul francez.
De asemenea, a fost agreat cu directorul general al AFD, în numele Guvernului Republicii Moldova, un sprijin financiar adițional de 60 milioane de euro pentru susținerea sectorului energetic și feroviar.

Vizita directorului executiv al AFD la Chișinău are loc după întâlnirea acestuia cu președintele Maia Sandu, la Paris, săptămâna trecută. Vizita este prilejuită de continuarea implementării angajamentelor financiare ale Franței față de Moldova, anunțate în timpul Conferinței de sprijin pentru Moldova de la Berlin, la începutul lunii aprilie curent. Valoarea totală a investițiilor franceze oferite, se ridică la 126 de milioane de euro, inclusiv 75 de milioane de euro prin intermediul AFD.