În 2021, apeductele de distribuţie a apei s-au extins cu 39,7 km, iar reţelele publice de canalizare - cu aproape 25 de km (INFOGRAFIC)

În 2021, apeductele de distribuţie a apei s-au extins cu 39,7 km, iar reţelele publice de canalizare - cu aproape 25 de km (INFOGRAFIC)

În anul 2021 lungimea totală a apeductelor şi rețelelor publice de distribuţie a apei s-a extins cu 39,7 kilometri în mediul urban și 517,6 kilometri în mediul rural. Din lungimea totală, 16,1 mii km aparțin sistemelor date în exploatare, iar 0,3 mii km – sistemelor care nu sunt date în exploatare, dar deservesc populația. Astfel, acces la sistemele publice de alimentare cu apă au avut 60% din localităţile ţării, arată datele publicate de Biroul Național de Statistică.

Cea mai mare pondere a lungimii apeductelor și rețelelor publice nou construite a fost înregistrată în localitățile din regiunea Nord – 238,6 km (42,8%) și din regiunea Centru – 182 de km (32,7%).

...

Publicitate

În anul 2021 acces la sistemele publice de alimentare cu apă au avut 54 de municipii și orașe și 864 de localități rurale. Circa 59% din satele Moldovei au avut acces la alimentare cu apă potabilă din sistemele publice.

Comparativ cu anul 201,7 numărul localităților cu acces la sistemele publice de alimentare cu apă date în exploatare s-a majorat cu 15,3%.

Totodată, lungimea totală a reţelelor publice de canalizare s-a extins cu 24,9 kilometri în mediul urban și 45,9 kilometri în mediul rural și a constituit 3,1 mii de km.

Din lungimea totală, circa 3,0 mii km aparțin sistemelor date în exploatare, iar 53,2 km – sistemelor care nu sunt date în exploatare, dar deservesc populația.

Majoritatea rețelelor publice de canalizare noi, 38,5 km (sau 54,4% din totalul lungimii construite) au fost construite în regiunea Centru: în raioanele Nisporeni – 10,9 km, Hâncești – 8,3 km, Leova – 7,5 km, Telenești – 6,6 km, Ialoveni – 4,9 km, Criuleni – 4 km. 

În anul 2021 au funcţionat 3 mii km de rețele publice de canalizare (98,5% din lungimea totală), restul (46,0 km) constituind lungime nefuncţională. Dintre acestea, 94,5% din municipii și oraşe și 5,5% din localităţile rurale.

Din total localități cu acces la sistemele publice de canalizare (134 de localități), 129 dispun de sisteme publice de canalizare date în exploatare (2 localități dintre acestea, pe lângă sistem dat în exploatare, având și sistem care nu este dat în exploatare). Comparativ cu anul 2017 numărul localităților cu acces la sistemele publice de canalizare date în exploatare s-a majorat cu 18,7%.

Acces la sistemele publice de canalizare au avut 52 de municipii și orașe și 82 de localități rurale (8,7% din localităţile ţării)

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal