Judecătorii decid azi dacă Igor Dodon va sta sau nu în arest preventiv timp de o lună

Judecătorii decid azi dacă Igor Dodon va sta sau nu în arest preventiv timp de o lună

Magistrații din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, se întrunesc în ședință la 26 mai. Începând cu ora 10:00 va fi examinată solicitarea procurorilor privind aplicarea măsurii de arest preventiv pe un termen de 30 de zile, în privința fostului președinte Igor Dodon.

Procurorii au înaintat solicitarea în instanța de judecată după ce ex-președintele Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore, urmare a perchezițiilor desfășurate în dimineața zilei de 24 mai, când ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, CNA, în comun cu procurorii anticorupție, au descins la domiciliul fostului președinte, precum și în alte locații.

De menționat că in unele de locații au fost depistate peste 600 de mii de lei, iar într-un plic cu simbolurile unui partid, au fost depistate 17 mii de lei și 1.000 de dolari.

Publicitate

În cadrul anchetei sunt cercetate fapte cu privire la îmbogățirea ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădarea de Patrie, care ar fi avut loc începând cu anul 2014 și până în prezent, inclusiv evenimentele care au fost vizate în imaginile video publicate în mass-media și rețelele de socializare.

Ulterior, procurorii anticorupție au anunțat că au înregistrat demersurile privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 de zile, în privința ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, și pe numele cumnatului său Petru Merineanu.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal