13:50 - Magistrații au intrat în deliberări.
11:50 - Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon și cumnatul său, Petru Merineanu, au fost aduși în sala de judecată, fiind escortați de mascații CNA. Potrivit ZdG, ședința de judecată a fost reluată.
11:10 - „Astăzi, fostul președinte al țării, dl Dodon, e victimă a dosarului și persecuției politice, el trebuie necondiționat eliberat. Libertate lui Dodon! Igor Dodon e patriot al R. Moldova, toată viața lui a luptat pentru consolidarea statului nostru, pentru apărarea suveranității, el are o singură cetățenie”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea.
10:55 - Ședința de judecată a fost întreruptă după ce potrivit ZdG, unul din acuzatori a adus mai multe înscrisuri care ar justifica solicitarea de emitere a unui mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele fostului lider al PSRM.
10:40 - Fostul șef de stat a fost escortat din sediul instanței. Acesta a calificat dosarul în care e vizat, drept unul politic.
Membrii și simpatizanții PSRM protestează, în aceste clipe, la Judecătoria Ciocana, unde procurorii vor cere, azi mandat de arest pe numele fostului președinte al țării, Igor Dodon.
Procurorii au înaintat solicitarea în instanța de judecată după ce ex-președintele Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore, urmare a perchezițiilor desfășurate în dimineața zilei de 24 mai, când ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, CNA, în comun cu procurorii anticorupție, au descins la domiciliul fostului președinte, precum și în alte locații.
De menționat că în unele de locații au fost depistate peste 600 de mii de lei, iar într-un plic cu simbolurile unui partid, au fost depistate 17 mii de lei și 1.000 de dolari.
În cadrul anchetei sunt cercetate fapte cu privire la îmbogățirea ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădarea de Patrie, care ar fi avut loc începând cu anul 2014 și până în prezent, inclusiv evenimentele care au fost vizate în imaginile video publicate în mass-media și rețelele de socializare.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.
