În seara zilei de vineri, 27 mai, polițiștii din cadrul Inspectatului Național de Securitate Publică au organizat verificări pe strada Pietrăriei din municipiul Chișinău, unde potrivit informațiilor s-ar fi organizat curse ilegale de automobile manifestate prin conducere agresivă. Timp de peste două ore au fost supuse verificării toate automobilele la compartimentul stării tehnice și a încălcărilor Regulamentului Circulației Rutiere prin intermediul Sistemului monitorizare control trafic.
În total au fost verificate 173 de vehicule, fiind întocmite la fața locului 67 de procese verbale cu privire la contravenție, totodată 16 șoferi au primit citații pentru prezentare ulterioară la sediul poliției, iar 8 automobile au rămas fără plăcuțe de înmatriculare.
În rezultatul verificărilor au fost depistați cinci conducători auto care se aflau la volan în stare de ebrietate cu grad avansat, iar altul a refuzat testarea alcoolscopica.
La fel, din cauza încălcărilor depistate, 13 automobile au fost ridicate la parcarea specială.
Potrivit prevederilor legale, participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu amendă în mărime de până la 32.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
Totodată, organizarea întrecerilor, concursurilor sau antrenamentelor neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu amendă în mărime de la 67.500 de lei la 75.000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore.
Vezi și aceste știri

Curse ilegale în parcul „Valea Trandafirilor”, motiv de laudă pe Tik Tok. Primarul general: „Pentru a arăta cât sunt de „tari” și nesimțiți” (VIDEO)

DECIS! Șoferii care participă și organizează curse ilegale vor fi pedepsiți penal

Lăsăm mașina în parcare? Prețul benzinei a depășit pragul psihologic de 31 de lei
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
