*Acest material este sponsorizat

Academia RE/MAX – un program complet de educație imobiliară. RE/MAX Moldova aduce în țară cele mai eficiente instrumente pentru a acoperi această nevoie (VIDEO)

Academia RE/MAX – un program complet de educație imobiliară. RE/MAX Moldova aduce în țară cele mai eficiente instrumente pentru a acoperi această nevoie (VIDEO)
RE/MAX Moldova

Într-o societate care deține un grad înalt de educație imobiliară, atât cei care activează în domeniu, cât și publicul larg, au acces deopotrivă la informații și cele mai bune servicii necesare încheierii cu succes a tranzacțiilor. Din păcate, piața din Republica Moldova cunoaște lipsuri la acest capitol, iar pentru a recupera rapid și eficient trebuie să mizăm cu toate forțele pe educație, plecând de la cei care sunt imaginea industriei. În acest sens, RE/MAX Moldova, master francizorul local al liderului mondial în real-estate, propune Academia RE/MAX – un program educațional complet, pentru orice agent imobiliar interesat de învățare și dezvoltare continuă pe plan profesional.  

Nevoia de educație pe piața imobiliară din Republica Moldova este recunoscută de toți cei care fac parte din industrie, precum și de publicul larg. O direcție clară a RE/MAX pe plan local constă în schimbarea imaginii agentului imobiliar prin crearea unei bresle de profesioniști în real-estate, consultanți specializați care să ofere servicii excepționale clienților. Iar pentru a fi un adevărat profesionst în acest domeniu este necesar să investești constant în educație. Învăţarea trebuie să fie un proces continuu, mai ales într-un mediu atât de dinamic cum este cel imobiliar, căci lucrurile aplicabile astăzi s-ar putea să nu mai fie valabile mâine.

Academia RE/MAX se ocupă, așadar, de dezvoltarea brokerului (owner-ul biroului francizat) și agentului, de transformarea acestora în profesioniști care respectă standardele internaționale și codul etic al profesiei. Acest program presupune o serie de cursuri obligatorii, fără de care membrii nu pot activa în rețeaua RE/MAX. Spre exemplu, fiecare agent este obligat să parcurgă cursul Power Start de cinci zile și un program de opt săptămâni de integrare. Ulterior, acesta își dezvoltă cunoștințele cu ajutorul platformelor educaționale puse non-stop la dispoziție, a experienței personale și a colegilor din rețea, precum și în cadrul evenimentelor internaționale organizate de RE/MAX Moldova, RE/MAX Romania, RE/MAX Europa și RE/MAX LLS. Pentru brokeri studiile sunt mai ample. Pe lângă cursul Power Start, până la deschiderea biroului propriu-zis, acesta trebuie să parcurgă cursurile Business Set up, Recrutare, Juridic, Train the Trainers și Mentoring, unde învață pașii necesari pentru a deveni profesionist într-un business imobiliar.

Totodată, fiecare birou francizat are posibilitatea de a se conecta  la platforma remax.knolyx.com,  unde toți membrii RE/MAX beneficiază de cursuri educaționale, de la nivel de începător, până la cel mai avansat, având posibilitatea de a-și testa cunoștinele obținute. Pe platforma de studii se regăsesc peste 250 de ore de training video cu specialiști internaționali în domeniul imobiliar, cursuri video în diferite domenii etc.  Mai mult, sub umbrela Academiei RE/MAX sunt organizate periodic evenimente cu specialiști renumiți la nivel european sau mondial în domeniul imobiliar, care împărtășesc din experiența lor personală.

Academia RE/MAX aduce astfel numeroase beneficii, unice pe piaţa educaţională în domeniul imobiliar din Republica Moldova, sumarizate astfel:

  • Traininguri gratuite ţinute de experţi
  • Evenimente specializate în toată ţara
  • Acces permanent la cursuri online
  • Materiale şi resurse de training disponibile doar pentru membri
  • Apartenenţa la o comunitate orientată către profesionalism

Convenția RE/MAX, cel mai așteptat eveniment de profil pentru membrii rețelei

Poate cel mai popular eveniment în rândul membrilor rețelei este Convenția Națională RE/MAX, susținută în România, ce reunește an de an speakeri internaționali de top, brokeri/owneri, agenți și alți specialiști în domeniul imobiliar. În acest context, membrii RE/MAX au posibilitatea de a învăța de la cei mai buni cum să-și dezvolte o afacere prosperă în real-estate, precum și cele mai noi tendințe internaționale ale industriei, totul sub forma unei conferințe moderne și interactive. Mai mult, componenta de networking este foarte relevantă, membrii având posibilitatea de a cunoaște colegi din diferite birouri, de a stabili noi relații și colaborări, precum și de a se distra împreună. De-a lungul timpului, printre cei mai renumiți speakeri prezenți se numără: Paul Vincenti, Nuno Ricardo, Gil Li-ran, Baris Kilicarslan, Tom Farry, Richard Robbins, Brian Buffini, Zig Ziglar etc..

Anul acesta, 11 persoane din cadrul RE/MAX Moldova au participat la Convenția RE/MAX România, iar în septembrie este așteptată Convenția RE/MAX Europe, care va avea loc la Cannes, unde vor fi prezenți și membri ai echipei din Moldova. De asemenea, în februarie 2023 va avea loc Convenția anuală RE/MAX în Las Vegas, unde se va sărbători 50 de ani de la fondarea brandului RE/MAX.

Pentru cei care doresc să facă parte din RE/MAX și să se bucure de toate beneficiile oferite în cadrul rețelei extinse, atât pentru ei cât și pentru echipă, RE/MAX Moldova le stă la dispoziție cu toate informațiile și suportul necesar. Pentru detalii poți contacta aici!

P.

Vezi și aceste știri
RE/MAX, liderul mondial în vânzări de imobiliare, își pune amprenta pe piața din Republica Moldova și o aduce la standarde internaționale

RE/MAX, liderul mondial în vânzări de imobiliare, își pune amprenta pe piața din Republica Moldova și o aduce la standarde internaționale

RE/MAX Moldova cucerește topuri internaționale în imobiliare

RE/MAX Moldova cucerește topuri internaționale în imobiliare

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.