
Caz ieșit din comun la Orhei: O minoră a fost bătută cu cruzime de alte fete. Poliția a inițiat o anchetă
Inspectoratul General al Poliției a inițiat o anchetă pe cazul apărut în mediul online, când o tânără a fost bătută cu cruzime de alte fete. Potrivit oamenilor legii, victima și persoanele care au fost prezente la încăierare au fost identificate și localizate.
・
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă, 28 mai, în satul Biești din raionul Orhei, după ce victima împreună cu o prietenă s-ar fi întâlnit cu alte două cunoscute, toate minore.
„La un moment dat, între victimă și una dintre fete s-a iscat un conflict verbal care a degenerat în bătaie. Din declarațiile minorelor, pe alături trecea un băiat pe care acestea nu îl cunosc însă care a susținut verbal încăierarea în loc să intervină. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 18 ani originar din Orhei, care urmează să fie audiat de polițiști”, informează Poliția.
Fetele implicate în acest caz, cu vârstele de 14-16 ani, sunt audiate la moment , în prezența părinților și a specialiștilor de resort, pentru a stabili cauza conflictului și faptele care au urmat.
Angajații IP Orhei au transportat minora la spital pentru a fi examinată. În prezent, victima este internată.
Totodată, oamenii legii informează că minorele se află la evidență pentru abandon de domiciliu, iar părinții au fost sancționați de multiple ori contravențional.
„De fiecare dată, de către Poliție, au fost expediate sesizări în adresa APL solicitându-se implicarea specialiștilor la soluționarea abaterilor săvârșite de către minore”, se arată în comunicatul emis.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, pentru huliganism agravat, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani