VIDEO. Dorin Chirtoacă recunoaște că în Chișinău au loc preluări de terenuri prin construcții pe terenuri arendate

VIDEO. Dorin Chirtoacă recunoaște că în Chișinău au loc preluări de terenuri prin construcții pe terenuri arendate
Foto: infoprut.ro


În cadrul emisiunii Interpol care a avut loc ieri la tv7, Dorin Chirtoacă a admis faptul că în Chișinău sunt utilizate prevederi legale pentru preluarea terenurilor care aparțin municipalității. În același timp el a ținut să remarce că dacă se demonstrează vreo ilegalitate, inclusiv din partea membrilor Partidului Liberal, aceștia sunt suspendați din funcție sau dați afară din partid.

Dorin Chirtoacă admite faptul că pentru a intra în posesia terenurilor care aparțin municipalității, se abuzează de prevederi legale, utilizându-se dreptul de privatizare a terenului aferent, în urma construcției unui imobil pe un teren arendat.  

„Aceasta este legea un teren poate fi dat în arendă, poate fi scos la licitație, dar la o instituție de stat nu poți să dai prin licitație în proprietate, fiindcă este un nonsens juridic.

Dacă se construiește un imobil, se privatizează terenul aferent blocului, acesta este dreptul fiecărui cetățean și asta se face în Consiliul Municipal. Toți cei care au o clădire pe un teren au dreptul să-i fie privatizat terenul aferent”, a declarat Dorin Chirtoacă.
În același timp el admite că mulți se folosesc de aceste căi legale pentru a prelua loturi mari de pământ de la primărie. „Da admit acest lucru, pentru că eu nu sunt părintele tuturor locuitorilor Chișinăului ca să fac cu ei educație, să le dau șapte ani de acasă și frică față de lege.

Dacă este legal consilierii se pot adresa pentru a primi o autorizație, iar dacă contravine prevederilor legale, nu o pot face. Dacă cineva încalcă este dat afară și au fost dați afară oameni care au încălcat aceste reguli, care sunt mai presus decât Legislația Republicii Moldova, chiar între noi colegii din Partidul Liberal”, a subliniat Chirtoacă.

 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat

Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat

Mai puțin, dar mai bun. Producția de vin a Europei va fi mai mică în 2021, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile

Mai puțin, dar mai bun. Producția de vin a Europei va fi mai mică în 2021, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile

Nicu Popescu i-a solicitat omologului portughez să examineze recunoașterea certificatelor de vaccinare moldovenești

Nicu Popescu i-a solicitat omologului portughez să examineze recunoașterea certificatelor de vaccinare moldovenești

Advertoriale
Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 3
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 4
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.