
Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit acasă după 20 de ani în care au muncit în Federația Rusă. Ajunși în Republica Moldova, fără un loc de muncă stabil, soții au decis să investească banii cumpărând albinele unui prieten, astfel au pus bazele unei afaceri dulci în satul de baștină Cazaclia din raionul Ceadîr-Lunga.
・ Cătălina Vudvud Grițco
„Eu am văzut prima oară albinele atunci când noi le-am cumpărat. Aveam și frică, era și captivant, noi chiar și până astăzi învățăm.”
Tatiana Cîvîrjic
Autor:
Cuplul din sudul Moldovei a înființat propria prisacă. Au cumpărat toată recuzita necesară pentru a îngriji albinele, au început a studia cât mai detaliat apicultura, iar în prezent numără 130 de familii de albine.
„În primul an - știți cum se spune - „norocul începătorului”, am avut o recoltă foarte bună. Cum să o vindem? Ce să facem cu mierea asta? Și copiilor le era foarte interesant, toți aveau viziuni diferite, toți au venit cu ideile lor și am decis că o să ne dezvoltăm mai departe.”
Tatiana Cîvîrjic
Autor:
Familia Cîvîrjic a înființat o gospodărie țărănească, iar ulterior „aurul lichid” a ajuns pe rafturile magazinelor din țară. Mierea apare sub semnătura „Sweetland” și este comercializată în borcănașe de sticlă în formă de amforă, decorate cu pânză de sac. Totodată, în asortimentul „Sweetland” găsiți și miere cu adaosuri de nuci grecești sau amestecuri din patru tipuri de nuci, fructe uscate, dar și ciocolată artizanală.
Afacerea lui Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic l-a făcut și pe fiul acestora, Vitalie, să revină în țară. Părinții, invocând diverse motive, l-au chemat înapoi în Moldova, chiar dacă Vitalie a absolvit Universitatea de Stat de la Moscova și avea perspective să rămână acolo.
În prezent, întreaga familie este antrenată în dezvoltarea afacerii. Fiica cuplului, Inna, și soțul ei, Andrei, fiul Vitalie și nora Irina - toți au propriile responsabilități și funcții în cadrul companiei.
„Tatăl este responsabil de stupină, eu mai mult mă aflu în secția de producere, Andrei este responsabil de idei, Vitalie este responsabil de comerț, contractele cu magazinele, Ira, nora noastră, pregătește seturile pentru cadouri, iar Inna este capul întregii întreprinderi.”
Tatiana Cîvîrjic
Autor:
Aproape trei mii de tone de miere moldovenească, exportate timp de un an în Europa
În anul 2021, 2729 tone de miere moldovenească a ajuns pe rafturile din magazinele din Uniunea Europeană. Valoarea cantității totale de miere exportat în Uniunea Europeană în 2021 a constituit 10,3 milioane dolari SUA, ceea ce constituie cca 68 lei per kg.

Șeful direcției politici în sectorul zootehnic, Valentin Roșca, a declarat pentru AGORA că Ministerul Agriculturii implementează mai multe politici de susținere a apicultorilor, care sunt orientate spre modernizarea tehnologiilor de producere a mierii și produselor apicole secundare (polen, ceară, propolis, lăptișor de matcă, roiuri și regine, etc.).
„Apicultorii pot beneficia de subvenții din partea statului atât la procurarea materialelor de construcție și a utilajelor tehnologice pentru amenajarea stupinelor, cât și la procurarea animalelor de prăsilă (regine și roiuri cu regine). Mărimea subvențiilor în ambele cazuri constituie 50% din valoarea investiției eligibile + 10% din valoarea subvenției, însă suma maximă ce poate fi accesată (plafon) se deosebește în dependență de submăsură și constituie 500,0 mii lei per beneficiar în cazul investițiilor în utilaje, 100,0 mii lei per beneficiar, în cazul procurării reginelor cu vârsta de cel mult 12 luni, 200,0 mii lei per beneficiar, în cazul procurării roiurilor de albine cu regine, cu vârsta de cel mult 12 luni.
Totodată, apicultorii au dreptul să beneficieze de sprijinul statului la asigurarea bunurilor și recoltelor (70% din valoarea primelor de asigurare), precum și la accesarea creditelor, fiind subvenționată dobânda calculată conform formulei”, subliniază Valentin Roșca.
Ministerul Agriculturii susține că producția anuală de miere în Republica Moldova constituie 3,0 – 5,5 mii tone (în funcție de condițiile meteorologice). O mare parte din această cantitate (85 - 90 %) este exportată, preponderent în țările Uniunii Europene. Astfel, apicultorii au posibilitatea să livreze cantitățile de miere obținute către agenții economici care se ocupă cu achiziția în vrac a mierii, procesarea și exportul acesteia. În acest caz, procedura prevede obținerea Formularului F2, eliberat de inspectorul Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor.
O altă modalitate de comercializare a mierii este plasarea produsului pe piața locală, iar în acest caz, apicultorul trebuie să obțină certificatul sanitar-veterinar, la fel ca și pentru celelalte produse de origine animală.
Conform datelor oferite de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în Republica Moldova sunt înregistrați peste 6800 apicultori care dețin Pașaport al stupinei, conform prevederilor Legii apiculturii nr.70/2006.