Efectul sancțiunilor UE: Prețul petrolului a crescut la cel mai înalt nivel din luna martie 2022

Efectul sancțiunilor UE: Prețul petrolului a crescut la cel mai înalt nivel din luna martie 2022

După ce liderii Uniunii Europene (UE) au anunțat că a fost adoptat cel de-al șaselea pachet de sancțiuni contra Rusiei, prețul petrolului a crescut din nou la cel mai înalt nivel din luna martie. Motivul este legat de perturbarea unei piețe care este deja supusă la presiuni pe fondul creșterii cererii de combustibil înaintea sezonului estival, transmite Reuters.

Astfel, în jurul orei 3:59 GMT, cotația barilului de țiței Brent cu livrare în luna iulie a crescut până la 122,80 dolari, ceea ce este cea mai ridicată valoare din ultimele două luni. În ce privește contractul cu livrare în luna august, acesta a crescut cu 1,34 dolari, până la 118,94 dolari.

Publicitate

A crescut și cotația barilului de țiței U.S. West Texas Intermediate (WTI), prețul fiind mărit cu 3,18 dolari, atingând valoarea de 118,25 dolari per baril.

Noile creșteri se întâmplă după ce liderii UE au căzut de acord asupra unui nou pachet de sancțiuni care include printre altele și reducerea cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele lui 2022, cu excepția Ungariei, care va avea în continuare dreptul să importe țiței rusesc prin conducta Drujba, care tranzitează Ucraina.

„Cu siguranță aceste sancțiuni vor duce la creșterea prețului petrolului, pe fondul tensiunilor pe partea de aprovizionare. Prețul țițeiului se îndreaptă acum spre maximele atinse în luna martie”, afirmă analista CMC Markets, Tina Teng, care adaugă și eliminarea restricțiilor anti-COVID-19 din China, la factorii ce impulsionează prețul petrolului.

Amintim că, în luna martie, cotația barilului de petrol a atins cel mai ridicat nivel de după 2008, iar de la începutul acestui an și până în prezent creșterea este de peste 55%. Anterior, grupul țărilor OPEC+ au refuzat solicitările SUA și aliaților săi de majorare a producției de petrol, în vederea asigurării unei scăderi a prețului.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal