Un tânăr a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omor intenționat, săvârșit prin participație și cu o deosebită cruzime, alături de alte două persoane. Dacă sentința va deveni definitivă, acesta își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de tip închis.
Sentința motivată urmează a fi pronunțată la data de 03 iunie 2022. Procuratura Generală precizează că la pedeapsa stabilită inculpatului prin sentința din 17 mai 2022 a fost adăugată parțial la o altă pedeapsă aplicată prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 02 decembrie 2020, atunci când inculpatul a fost condamnat la 25 ani închisoare pentru săvârșirea a două episoade de omor intenționat și două episoade de profanare a mormintelor și a monumentelor.
Astfel, potrivit actului de învinuire, pentru care a fost condamnat recent, inculpatul a fost acuzat de către procurori că, în noaptea de 19 aprilie 2020, fiind în sectorul Centru al capitalei, împreună cu alți doi bărbați, ca urmare a apariției unui conflict spontan cu victima, care s-a dovedit a fi un bărbat din Chișinău, în vârstă de 40 ani, acționând cu o deosebită cruzime, i-au aplicat ultimului multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste suprafața corpului, după care l-au doborât la pământ și au continuat să-i aplice lovituri sărind cu picioarele peste abdomen, cutia toracică și cap, cauzându-i traumă cranio-cerebrală închisă, traumă închisă a toracelui, ce se califică ca vătămări corporale grave și se află în legătură cauzală directă cu decesul victimei.
Potrivit comunicatului, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.
În acest context, ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei penale în privința sa într-o procedură simplificată, dosarul penal a fost disjuns într-o procedură separată. Respectiv, cauza penală în privința celorlalți doi co-participanți la omor a rămas să fie examinată într-un alt dosar, conform procedurii generale, deoarece aceștia nu își recunosc vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate.
Menționăm că, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale și examinării cazului în instanța de judecată, inculpatul s-a aflat deținut în Penitenciarul nr.13 Chișinău, urmând să se afle în aceeași instituție penitenciară până la intrarea sentinței în vigoare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Vezi și aceste știri

Ar fi pretins bani ca să ascundă o tentativă de furt. Doi foști angajați ai poliției riscă ani de închisoare și amenzi de zeci de mii de lei

Un cetățean turc condamnat la 21 de ani de închisoare și anunțat în căutare internațională a fost reținut în Moldova

Tiraspolul a decis: Persoanele care vor depune plângeri cu privire la încălcarea drepturilor omului, riscă până la 10 ani de închisoare
Advertoriale

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel
