*Acest material este sponsorizat

50 de familii social - vulnerabile au primit suport sustenabil în cadrul proiectului „Spring Project”

50 de familii social - vulnerabile au primit suport sustenabil în cadrul proiectului „Spring Project”
The Moldova Project și Kaufland Moldova

Peste 50 de familii nevoiașe din 20 de localităţi din ţară au primit în dar animale domestice, materiale pentru construcţia serelor de legume, faguri sau au beneficiat de înscriere gratuită la cursuri profesionale de frizer, manichiuristă și bucătar. Suportul a fost oferit în cadrul „Spring Project”, implementat de The Moldova Project cu susținerea financiară a companiei Kaufland Moldova.

Scopul proiectului este de a creşte gradul de autosuficienţă a familiilor nevoiaşe, cu impact pe termen lung, iar o soluţie eficientă care oferă o perspectivă clară de dezvoltare şi stabilitate financiară pentru întreaga familie sunt investiţiile în animalele domestice, lucrările agricole şi, nu în ultimul rând, în educaţie, cursuri profesionale. Odată cu absolvirea cursurilor profesionale, părinţii din familiile social-vulnerabile din mediul rural îşi pot găsi mai uşor un loc de muncă, pot obţine un venit stabil.

„Proiectele sociale le implementăm împreună cu partenerii în care avem încredere, care realizează proiecte cu impact de durată, a căror eficienţă este evidentă. De exemplu, din 2016 până în anul 2020 am alocat peste 18 milioane de lei în proiectele de responsabilitate socială şi asta pentru că ne pasă de problemele din societate, de bunăstarea întregii comunităţi. „Spring Project” este un proiect important pe care îl susţinem cu drag. Am discutat cu beneficiarii proiectului, am văzut fericirea din ochii copiilor şi părinţilor, am observat atitudinea responsabilă a acestor familii”.

PR manager „Kaufland Moldova”, Cristina Aramă

Proiectul „Spring Project” se află la a opta ediţie, fiind anual susţinut financiar de partenerii A.O. „The Moldova Project”.  Obiectivul proiectului este de a creşte gradul de autosuficiență a familiilor vulnerabile din mediul rural, de a oferi perspective educaţionale şi financiare, de a creşte gradul de sustenabilitate şi bunăstare a familiilor cu mulţi copii. Anual, zeci de familii primesc ajutor sub formă de: animale domestice și păsări de curte pentru consumul personal sau comercializare; orientare profesională şi cursuri gratuite; pământ, semințe, pomi fructiferi și unelte agricole; sere si unelte pentru întreținerea acestora.

„Zilnic lucrăm cu familiile aflate la limita sărăciei, părinţi şi copii care au nevoie de asistenţă nu doar financiară, prioritar psihologică, emoţională. Fiecare dintre ei poate contribui la o schimbare semnificativă, la creşterea gradului de autosuficienţă. Noi depistăm care sunt oportunităţile, ce necesităţi există şi venim cu sprijinul necesar”.

Preşedinte A.O. „The Moldova Project”, Victoria Morozov

Timp de 14 ani Asociația Obştească „The Moldova Project”, în colaborare cu administraţiile publice locale şi centrale, cu partenerii externi şi interni, oferă un spectru larg de servicii de asistenţă familiilor social-vulnerabile din Republica Moldova. Începând cu luna aprilie Asociaţia a demarat şi proiecte de sprijin pentru refugiaţii din Ucraina.

Pentru informații suplimentare, accesați  themoldovaproject sau pagina de facebook

P.

Vezi și aceste știri
Kaufland deschide primul magazin la Orhei și al șaptelea în Republica Moldova

Kaufland deschide primul magazin la Orhei și al șaptelea în Republica Moldova

„Oamenii sunt motorul care mișcă compania Kaufland spre noi performanțe” (INTERVIU)

„Oamenii sunt motorul care mișcă compania Kaufland spre noi performanțe” (INTERVIU)

Kaufland Moldova anunță un suport de peste 10 milioane de lei pentru refugiații ucraineni

Kaufland Moldova anunță un suport de peste 10 milioane de lei pentru refugiații ucraineni

Kaufland Moldova reduce termenele de plată pentru furnizorii locali

Kaufland Moldova reduce termenele de plată pentru furnizorii locali

Kaufland Moldova și Banca de Alimente organizează o campanie umanitară pentru persoanele refugiate din Ucraina

Kaufland Moldova și Banca de Alimente organizează o campanie umanitară pentru persoanele refugiate din Ucraina

Kaufland Moldova publică prima broșură de responsabilitate socială

Kaufland Moldova publică prima broșură de responsabilitate socială

Advertoriale
Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski face parte din echipa ONU la Centrul de Coordonare Comună de la Istanbul
  • 3
    Institutul pentru Studiul Războiului: Armata rusă depozitează mine și explozibili la Centrala Nucleară Zaporojie
  • 4
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.