Republica Moldova va achita 880 de dolari pentru pentru mia de metri cubi de gaze naturale livrate în luna iunie, a anunțat miercuri, 1 iunie, președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban, pe canalul său Telegram. În luna mai, prețul de achiziție al gazelor naturale pentru luna mai a fost de 919 dolari pentru o mie de metri cubi de gaze.
„Gazele naturale sunt livrate către Republica Moldova în regim obișnuit, în conformitate cu termenii contractului cu „Gazprom”. Prețul de achiziție al transportorului de energie în luna iunie va fi de aproximativ 880 de dolari, la mia de metri cubi pentru SA „Moldovagaz”, ținând cont de puterea calorică” a scris Vadim Ceban.
Precizăm că, ANRE a votat majorarea tarifului la gaz până la circa 18,6 lei pentru un metru cub. În cadrul ședinței publice de marți, 31 mai, a fost examinată și aprobată cererea Moldovagaz privind majorarea tarifului la gaz.
Directorul companiei Moldovagaz, Vadim Ceban s-a arătat nemulțumit de hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. În cererea oficială compania a cerut o majorare de până la 22 de lei. Potrivit lui Vadim Ceban, devierile tarifare vor duce inevitabil la o nouă creștere a prețului.