
„Întreaga lume este un client”: Dronele Bayraktar, coșmarul rușilor în Ucraina, sunt dorite acum de tot mai multe țări
Războiul din Ucraina a arătat superioritatea dronelor turcești Bayraktar care au provocat daune serioase în rândul artileriei și blindatelor rusești, ducând astfel la schimbarea cursului acestui conflict militar. Aceste rezultate obținute pe câmpul de luptă, a făcut ca „întreaga lume” să-și dorească să le cumpere, potrivit companiei care le produce, condusă de ginerele președintelui turc, Recep Taiyp Erdogan, transmite Reuters.
・
Selcuk Bayraktar, care conduce firma Baykar cu sediul la Istanbul, împreună cu fratele său Haluk, a spus că dronele au arătat cum tehnologia revoluționează războiul din zilele noastre.
„Bayraktar TB2 face ceea ce era menită să facă – să distrugă unele dintre cele mai avansate sisteme antiaeriene, sisteme de artilerie și vehicule blindate”, a spus Selcuk B. pentru Reuters de la o expoziție din Baku, stând lângă Akinci, noua dronă construită de firma sa.
„Întreaga lume este un client”, a afirmat acesta.
Cel puțin pentru o vreme, TB2, care are o anvergură a aripilor de 12 metri și poate zbura până la o înălțime de aproape 8.000 de metri, înainte de a ataca artileria și tancurile cu bombe ghidate cu laser, care pot străpunge blindajul vehiculelor rusești, a contribuit a anularea superiorității militare a Rusiei în lupta contra Ucrainei.
De altfel, în Ucraina, drona a ajuns atât de cunoscută, încât a devenit și subiectul unei melodii a forțelor armate, pline de injurii la adresa trupelor ruse, cu refrenul „Bayraktar, Bayraktar”.
TB2 a schimbat soarta războaielor din Siria, Libia, Irak și Azerbaidjan
Dincolo de satiră, drona Bayraktar a intrat chiar și în atenția președintelui rus Vladimir Putin. Și a autorităților ruse Ministerul Apărării de la Moscova a menționat drona de cel puțin 45 de ori în public de când a izbucnit războiul din Ucraina.
Firma Baykar, fondată în anii \'80 de tatăl lui Selcuk B., Ozdemir Bayraktar, a început să se concentreze pe construcția de aeronave fără pilot începând cu 2005, într-o perioadă în care Turcia căuta să își întărească industria de apărare.
TB2 a jucat un rol atât de important în Siria, Irak, Libia și Nagorno-Karabah, în plus față de Ucraina, încât acum reprezintă vârful de lance al exporturilor de arme turcești. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a spus că cererea internațională pentru drona TB2 și noua Akinci este uriașă.
Potrivit lui Selcuk Bayaktar, compania Baykar poate produce până la 200 de TB2 pe an.
De altfel, acesta este mândru de dronele folosite în Ucraina, dar și în Nagorno-Karabah, enclava populată de etnici armeni de pe teritoriul Azerbaidjanului, unul din aliații Turciei, care în 2020 a ocupat teritorii vaste din această regiune, în special cu ajutorul acestor drone.
Armata rusă, neputincioasă în fața Bayraktarului
Directorul companiei Baykar spune că sistemele rusești de distrugere a dronelor sunt „ineficiente” împotriva dronelor Bayraktar și afirmă despre războiul din Ucraina că este „o invazie ilegală,, așa că TB2 ajută poporul onorabil al Ucrainei să își apere țara”.
„Ocupația ilegală a Karabahului a fost ca o rană în inimă încă din copilăria noastră”, a spus Selcuk B. „Și în calitate de ingineri care dezvoltă această tehnologie, este o onoare să ne fi ajutat frații și surorile noastre să-și redobândească teritoriul”.
Despre noua generație de arme cu laser, anunțată de Rusia, care ar fi în stare să orbească sateliți și să distrugă drone, Selcuk spune că acestea nu vor fi eficiente împotriva dronelor turcești.
„Raza de acțiune a lor este una limitată și dacă raza de acțiune a sistemului tău de detecție și a muniției tale este mai mare, atunci ele nu vor fi eficiente”, a explicat acesta.
Planuri de viitor: Drone și mai performante
În prezent, compania lucrează la drona Bayraktar TB3, care va avea aripi pliabile și va putea folosi pista scurtă de decolare și aterizare a portavioanelor. În lista proiectelor se numără și o aeronavă de luptă fără pilot, numită MIUS sau Kizilelma.
„Primul zbor al aeronavei Kizilelma va avea loc anul următor, iar a dronei TB3 la finalul anului acesta sau la începutul anului urmmător”, a spus Selcuk Baykraktar.
Firma Baykar nu lucrează însă doar la proiecte cu destinație militară, ci și civilă. Astfel, potrivit Reuters, în viitor ar urma să apară și „drone taxi”, care cu ajutorul tehnologiei și inteligenței artificiale de nivel înalt „va revoluționa felul în care oamenii vor fi transportați în orașe”.