Șeful unei întreprinderi municipale de alimentație publică și trei complici, reținuți pentru 72 de ore pentru fapte de corupție

Șeful unei întreprinderi municipale de alimentație publică și trei complici, reținuți pentru 72 de ore pentru fapte de corupție
Foto simbol

Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii CNA l-au reținut pe șeful unei întreprinderi municipale de alimentație publică din Chișinău și trei administratori ai unor agenți economici, în cadrul unor dosare penale, pornite pe fapte de corupere pasivă și  activă. Funcționarul și cei trei agenți economici au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost escortați la CNA pentru a fi audiați. În prezent, au loc și alte acțiuni de urmărire penală.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi acționat în complicitate, trucând contracte de achiziționare a produselor alimentare pentru școlile și grădinițele din capitală, astfel cauzând prejudicii în proporții deosebit de mari bugetului local.

Cazul a fost documentat de CNA și procurori pe parcursul mai multor luni, timp în care au fost acumulate probe privind funcționarea unei scheme de corupție, organizată de șeful întreprinderii municipale în comun cu câțiva agenți economici.

Potrivit datelor anchetei, funcționarul încheia cu agenții economici, din numele Primăriei, contracte de furnizare a alimentelor pentru instituțiile școlare și preșcolare, iar aceștia, drept recompensă, trebuiau să-i ofere un comision din fiecare contract semnat. Funcționarul le-ar fi sugerat complicilor săi să majoreze fictiv prețul de achiziție a produselor alimentare, iar diferența de preț să i-o dea lui.

Din informațiile obținute, comisionul perceput de pe fiecare contract se ridica până la 25 la sută, iar transmiterea banilor avea loc chiar în biroul șefului.În procesul documentării cazului au fost constatate episoade de transmitere a mai multor sume de bani, acestea variind între 5000 de lei până la 18 000 de lei.

Pentru acumularea altor probe, pertinente pentru cauză, CNA și procurorii anticorupție au efectuat, în această dimineață, 18 percheziții la mai multe adrese din mun. Chișinău. Acțiunile de urmărire penală îi vizează pe șeful întreprinderii și trei furnizori de produse alimentare pentru școlile și grădinițele din Chișinău.

În cadrul perchezițiilor, au ridicat diferite sume de bani, în lei și valută străină, de la persoanele supuse perchezițiilor, documente contabile, contracte și alte informații relevante pentru examinarea obiectivă și multilaterală a cazului.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Jurnalista care a protestat la Pervîi Kanal riscă până la 10 ani de închisoare. Împotriva acesteia a fost deschis un dosar penal pentru „falsuri” despre armata rusă

Jurnalista care a protestat la Pervîi Kanal riscă până la 10 ani de închisoare. Împotriva acesteia a fost deschis un dosar penal pentru „falsuri” despre armata rusă

Un cetățean rus care și-a ars pașaportul în timpul unui protest riscă să fie extrădat din Bulgaria

Un cetățean rus care și-a ars pașaportul în timpul unui protest riscă să fie extrădat din Bulgaria

Interdicția UE privind cărbunele rusesc intră în vigoare. Ce surse alternative au țările europene

Interdicția UE privind cărbunele rusesc intră în vigoare. Ce surse alternative au țările europene

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 3
    Scenariul ca Rusia să ia Nicolaiv, Odesa și regiunea transnistreană este ridicol, spune Alexei Arestovici
  • 4
    ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.