Relații armonioase în familie, disciplină opțională lansată de curând în gimnaziile din Moldova. 9 din 10 elevi spun că acest curs corespunde perfect așteptărilor (FOTO. VIDEO)

Relații armonioase în familie, disciplină opțională lansată de curând în gimnaziile din Moldova. 9 din 10 elevi spun că acest curs corespunde perfect așteptărilor (FOTO. VIDEO)

Începând cu 1 septembrie 2022, sute de adolescenți vor putea învăța în gimnaziu despre relațiile armonioase în familie și despre comunicarea non-violentă - din resurse didactice interesante, adaptate intereselor și particularităților lor de vârstă. Totul a devenit posibil grație specialiștilor „La Strada”, care, acum șase ani, au elaborat un curriculum pentru disciplina opţională „Relaţii armonioase în familie” destinat elevilor claselor liceale.

„Consider că profesorul care va preda această disciplină va deveni cel mai bun prieten al tinerilor, pentru că în cadrul acestei discipline se vor discuta subiecte care țin de viață, de personalitate, care de multe ori elevii nu pot nici cu părinții să le discute”, a declarat dr. în pedagogie, co-autoarea disciplinei „Relații armonioase în familie”, Valentina Olaru.

Publicitate

De la cei peste 20 de profesoare și profesori care au predat „relațiile armonioase” până acum, dar și de la discipolii lor, specialiștii au aflat că este unul dintre cele mai populare cursuri opționale din școala lor.

„Ce le-aș spune eu cadrelor didactice și să-i motivez pentru ca să ia această disciplină, în primul rând fiți deschiși față de copii. Să știți că prin intermediul acestei discipline, paralel ne dezvoltăm și noi, creștem în fața lor. Dezvoltăm și abilitățile noastre de relaționare”, a spus psihologa, co-autoarea disciplinei „Relații armonioase în familie”, Tatiana Turchina. 

...

Și tot de la pedagogi, autorii au aflat că ar prefera să le poată vorbi copiilor despre relații armonioase și comunicare empatică de la vârsta adolescenței mai timpurii a elevilor.

„Cel mai interesant moment este că pedagogii care trebuie să predea această disciplină, să meargă în fața elevilor, trebuie să fie pregătiți. Ceea ce a făcut Centrul Internațional „La Strada”, înainte ca profesorii să meargă în fața copiilor, ei au fost instruiți. Ori asta contează foarte mult”, a punctat sociologa, Diana Cheianu-Andrei. 

...

Prin acordul pe care l-a semnat cu UN Women Moldova, „La Strada” și-a asumat responsabilitatea pentru extinderea spectrului vârstei la care elevii să poată învăța despre relațiile armonioase în familie, pe înțelesul lor, din resurse și conținuturi adaptate nevoilor și particularităților de vârstă.

„Pentru noi este foarte important profesorul care predă Relații Armonioase în Familie. Vrem nu vrem, fiecare din noi are câte o familie, noi trăim într-un mediu familial și atunci pentru ca să poți să predai, disciplina asta, tu trebuie să faci ordine la tine în familie și atunci noi neapărat insistăm pe instruirea lor. Noi facem ateliere și fel de fel de workshop-uri, unde pornim de la creșterea lor personală, unde ei își identifică propriile probleme, reușesc să- și rezolve, să treacă prin propriile stereotipuri, ca ulterior, să poată preda copiilor”, a menționat coordonatoarea activități educaționale, Centrul Internațional „La Strada”, Liliana Istrate-Burciu. 

...

Rezultatele pilotării disciplinei la etapa gimnazială au fost prezentate în cadrul unui eveniment de totalizare la care au participat și cadrele didactice din cele 12 instituții de învățământ din toată țara, în care a fost testat conținutul curriculei.

O cercetare realizată în cadrul aceluiași proiect arată că peste 90% dintre elevi consideră că disciplina corespunde perfect intereselor și așteptărilor pe care le au la această vârstă. Cele mai utile subiecte, în opinia elevilor, sunt cele legate de prietenie și relațiile pe care le leagă acum, arta de a comunica în familie și subiectele legate de violența în familie.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal