Primarul unei localități din Cimișlia și trei complici ai săi, trimiși pe banca acuzaților. Și-ar fi depășit atribuțiilor de serviciu

Primarul unei localități din Cimișlia și trei complici ai săi, trimiși pe banca acuzaților. Și-ar fi depășit atribuțiilor de serviciu

Primarul unei localități din Cimișlia și cei trei complici ai săi vor compărea pe  banca acuzaților pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Procuratura Anticorupție, Oficiul Sud a expediat în instanța de judecată, cauza penală în privința primarului, unui consilier local, un inginer cadastral și contabilul-şef al primăriei.

Mai exact, primarul vizat și cei trei complici ai săi sunt învinuiți de procurori că, începând cu luna martie 2021, și-ar fi depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, atunci când în lipsa unui temei legal și fără a consulta comisiile instituite în cadrul Consiliului local, ar fi luat decizia de identificare a porțiunilor de drum pentru reparație, ignorând o decizie a Consiliului local prin care au fost repartizate mijloacele financiare din fondul rutier pentru anii 2020-2021, fiind totodată identificate și porțiunile de drum pentru reparație, susțin procurorii anticorupție.

Ulterior, alesul local ar fi emis o dispoziție de constituire a grupului de lucru privind achizițiile publice, apoi împreună cu complicii săi ar fi anunțat și organizat desfășurarea licitației, după care ar fi semnat contractul de antrepriză cu compania desemnată câștigătoare

Astfel, odată cu înaintarea acuzațiilor, procurorii au aplicat în privința persoanelor învinuite, măsuri preventive sub formă de obligarea de nepărăsire a țării, pe un termen de 60 de zile.

Mai mult ca atât, pentru a garanta executarea pedepsei amenzii, la demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, a fost aplicat sechestru asupra ½ cota-parte din proprietatea asupra bunului imobil (încăpere– apartament) al cărui valoare estimată constituie 484.985 de lei.

Totodată, procurorii urmează să înainteze demers de suspendare din funcție a primarului vizat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Doi foști factori de decizie ai Aeroportului Mărculești, trimiși în judecată pentru depășirea atribuțiilor lor de serviciu

Doi foști factori de decizie ai Aeroportului Mărculești, trimiși în judecată pentru depășirea atribuțiilor lor de serviciu

Fostul șef al SPPS Iaroslav Martin, învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu, va apărea în fața judecătorilor. Dosarul în care figurează, trimis în instanță

Fostul șef al SPPS Iaroslav Martin, învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu, va apărea în fața judecătorilor. Dosarul în care figurează, trimis în instanță

Șefa ANI, vizată în dosar privind depășirea atribuțiilor de serviciu: Pentru ce trebuie să demisionez? Pentru faptul că mi-am făcut atribuțiile funcționale?

Șefa ANI, vizată în dosar privind depășirea atribuțiilor de serviciu: Pentru ce trebuie să demisionez? Pentru faptul că mi-am făcut atribuțiile funcționale?

Advertoriale
Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
  • 4
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.